International   •   Campionate   •   ARABIA SAUDITĂ

Incredibil. S-a înțeles pe Zoom cu viitoarea echipă! Un cotidian din Ryiadh dezvăluie mutarea neverosimilă!

Jose Mourinho a fost demis de Roma Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 19 ianuarie 2024

Jose Mourinho (60 de ani), demis marți de AS Roma, ar fi ajuns la un acord verbal cu Al-Shabab. Ziarul „Al-Sharq Al Awsat” din capitala saudită susține că antrenorul portughez a discutat online cu directorul sportiv Domenico Tite și ar urma să vină la Ryiadh în zilele următoare, fiind atras de proiectul echipei aflate pe locul 11.

O știre incredibilă circulă de câteva ore în mediul online. Se zvonește că mirajul Arabiei Saudite i-ar fi capturat atenția și lui Jose Mourinho. Demis acum trei zile de la AS Roma, managerul portughez ar fi fost contactat de un club din Pro League. 

Sursa dezvăluirii e cotidianul „Al-Sharq Al Awsat", care susține că lusitanul de 60 de ani a discutat printr-un apel pe Zoom, timp de o oră, cu directorul sportiv Domenico Tite, propunându-i să vină în locul croatului Igor Biscan, numit în urmă cu trei luni și cu acord semnat până pe 30 iunie 2026.

„Mourinho s-a lăudat că aduce staruri mondiale"


Vestea a fost preluată și de presa portugheză, care scrie că Mourinho ar trebui să ajungă în câteva zile la Ryiadh pentru a i se prezenta „proiectul de perspectivă al clubului" și care le-ar fi promis saudiților că va face un „plan pe termen lung" pentru a ridica nivelul performanței. 

„Antrenorul s-a lăudat că îi va aduce pe cei mai proeminenți fotbaliști din lume", a consemnat „Al-Sharq Al Awsat", care precizează că Al-Shabab a contactat deja Comisia de Recrutare a Saudi Pro League și ar fi obținut aprobarea pentru contractul oferit lui Jose. Negocierile finale, inclusiv detaliile din contractul său, ar urma să se desfășoare la începutul săptămânii viitoare, când fostul tehnician al Romei ar conduce și primul antrenament.

Șumudică a pregătit-o, adunat, un an și trei luni!

Saad Al-Ladhiz, CEO-ul Saudi League, le-a promis șefilor lui Al-Shabab că vor demara procedurile necesare validării înțelegerii. Obiectivul lui Mourinho va fi să ducă echipa până în Top 4 al campionatului și să dezvolte proiectul sportiv al șeicilor.


Jose ar fi al treilea portughez pe banca tehnică a unui club saudit, după Jorge Jesus și Luis Castro. Singurul star al lui formației de pe locul 11 este belgianul mijlocașul Yannick Ferreira Carrasco (ex-Atletico și Monaco), dar lotul va fi completat cu o listă de achiziții propusă de "The Special One".

La Al-Shabab a lucrat, în două mandate, și Marius Șumudică: primul în perioada iunie 2018 - iunie 2019 (32 de meciuri), iar celălalt, între martie și iunie 2022 (11 partide), când s-a dus la Al-Raed.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.