Florin Motroc (56 de ani), antrenor cu experiență în fotbalul din Orientul Mijlociu, a vorbit despre problemele de adaptare cu care se confruntă starurile din Saudi Pro League, plecate din campionatele de top ale Europei, în urma trendului lansat de Cristiano Ronaldo.
De-a lungul carierei sale de tehnician, Motroc a pregătit echipe din țări precum Arabia Saudită, Kuweit, Iordania, Bahrain sau Oman.
Problemele cu care se confruntă starurile din Saudi Pro League
El a explicat că unor fotbaliști le este foarte greu să fie motivați, chiar dacă primesc salarii foarte mari, într-un campionat în care nu pot să mai facă performanță. Florin Motroc a dat inclusiv exemplul lui Karim Benzema, fostul star la liderului din La Liga, Real Madrid, la un pas de plecare de la Al-Ittihad Club.
„Nu e ușor să te adaptezi în zona arabă. Mai ales dacă ai jucat la un anumit nivel. Nu vreau să comentez situația lui Ronaldo, el e un caz aparte, e un om special. Dar ceilalți jucători au probleme.
Sunt fotbaliști care au venit de la echipe de top, au jucat în Champions League, iar acum au văzut că este destul de delicat să reziști și să nu te bați pentru un trofeu. E dificil să joci acum fără motivație, motivația fiind doar salariul. Foarte mulți nu sunt mulțumiți doar cu banii.
Anul trecut, Benzema ar fi vrut să plece după numai o lună petrecută acolo. Imediat după ce a făcut acele declarații a fost pompat cu o infuzie de bani, de verdeață, și i-a trecut greața. Dar acum se repetă situația, nu prea mai vrea să stea. Este foarte greu când ești învățat cu o anumită performanță, chiar dacă banii te amețesc la început.
Să faci performanță în Arabia Saudită e foarte greu. În afară de Al-Hilal, care luptă mereu pentru Liga Campionilor, la restul e foarte greu să câștigi ceva. E clar că asta nu îi mulțumește", a declarat Florin Motroc, conform sport.ro.
Banii din Arabia Saudită, între mit și adevăr
Mortoc a arătat, de asemenea, că paradisul financiar din Arabia Saudită este valabil doar pentru echipele susținute de familia regală a statului respectiv. Celelalte cluburi au în realitate probleme cât se poate de serioase din punct de vedere financiar.
„Sunt probleme cu salariile. Doar echipele susținute de prinț au o anumită liniște, restul au întârzieri cu salariile. Jucătorii nu prea pot să comenteze acolo, sunt destul de constrânși.
Eu am fost ultima oară în Liga 2 din Arabia Saudită, unde salariile erau de la 300.000 de euro în sus. E greu să te adaptezi și sunt întârzieri la salariile mari. Dacă apar și probleme cu banii, e greu să mai rămâi.
Viața e destul de seacă în Arabia Saudită, doar banii te pot ține acolo. Toți fugim după bani, trebuie să ținem cont și de ce se întâmplă prin alte părți. În afara de fotbalul de elită, pot apărea probleme peste tot", a adăugat Motroc, conform sursei citate.
{{text}}