Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - DINAMO

Sergiu Hanca îi ține pumnii lui Dinamo în lupta pentru salvarea de la retrogradare: „Ar fi bine pentru fotbalul românesc”

+46 Foto
Petrolul a învins Dinamo, scor 1-0, în runda #22 din Superliga. Sergiu Hanca (31 de ani) a declarat că ar dori că fosta lui echipă să se salveze de la retrogradare.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 20 ianuarie 2024

Petrolul a învins Dinamo, scor 1-0, în runda #22 din Superliga. Sergiu Hanca (31 de ani) a declarat că ar dori că fosta lui echipă să se salveze de la retrogradare.

Petrolul a reușit să câștige după 4 etape la rând în care nu a cunoscut gustul victoriei. Dinamo întrerupe seria victoriilor consecutive. „Câinii” câștigaseră ultimele două meciuri din anul 2023.

Sergiu Hanca, care a jucat pentru „câini”, în perioada 2016-2019, își dorește ca Dinamo să rămână în Superliga. Acesta spune că fotbalul românesc are nevoie de un club cu tradiția lui Dinamo.

Sergiu Hanca speră că Dinamo se va salva de la retrogradare: „Este un club de tradiție”


„Trebuie să ne uităm la noi, nu la celelalte echipe. Campionatul este foarte strâns, trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Cred că putem face lucruri frumoase împreună. 

Dinamo este o echipă care își joacă șansa la fiecare meci. Ei știu cel mai bine ce se întâmplă acolo. Mi-aș dori să se salveze pentru că ar fi bine pentru fotbalul românesc. Este un club de tradiție”, a spus Sergiu Hanca, pentru Orange Sport.

+46 Foto
Petrolul - Dinamo, 20.01.2024/ foto Raed Krishan (GSP)

Ce a declarat Florin Pîrvu, după Petrolul - Dinamo 1-0

Florin Pîrvu a analizat partida și și-a lăudat jucătorii pentru victorie. De asemenea, el l-a lăudat și pe Kopic, antrenorul „câinilor.

„Eram datori în fața suporterilor, chiar dacă la meciul cu Rapid a fost un egal, trebuia să câștigăm. A fost o presiune în plus, trebuia să câștigăm.

A fost un meci deschis. Kopic face o treabă bună la Dinamo. Dar, azi, victoria Petrolului e meritată. S-au creat câteva situații, nu vreau să comentez arbitrajul, Barbu a făcut un meci bun, dar au fost câteva situații în care au fost reclamații în careu. Jucătorii ambelor echipe au făcut un meci bun.

Am fost inspirat că nu l-am schimbat pe Jair, un jucător foarte bun al campionatului. Mă bucur că îl am la Petrolul. Îi expiră contractul, dar cred că se va rezolva asta, am înțeles că lucrurile au intrat pe un făgaș normal. 

Sergiu a revenit, mă bucur, a fost o perioadă dificilă după accidentare, recuperarea e completă. Se pune problema să încep cu el ca titular, a făcut tot ce înseamnă pregătire de iarnă. Și de Ișfan sunt mulțumit, toți au făcut o treabă bună. 

Noi, antrenorii, suntem ținuți de rezultate. Petrolul poate și va arăta și mai bine. Mai așteptăm ceva transferuri, vom arăta din ce în ce mai bine. Suntem pe locul 7, dar obiectivul nostru este intrarea în play-off”, a declarat Pârvu, la Orange Sport.

VIDEO Petrolul - Dinamo 1-0 / Paul Papp: „Nu știu dacă Dinamo a avut vreo ocazie clară, cred că am avut și două penalty-uri”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.