Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB a revenit în țară » Jucătorii, așteptați de partenere la aeroport

Articol de Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru   —  duminică, 21 ianuarie 2024

FCSB a revenit azi în țară, după cantonamentul din Antayla. Iar luni va juca primul meci oficial.

  • FCSB - UTA se joacă luni, de la ora 20:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Orange Sport, Prima Sport și Digi Sport

Deși rivalele au o săptămână de când se află în România, pregătindu-se aici pentru reluarea Superligii, FCSB s-a întors abia azi. Cu o zi înainte de primul meci oficial din 2024.

VIDEO. Jucătorii de la FCSB au revenit din cantonamentul în Antalya


Azi, în jurul prânzului, delegația roș-albastră a sosit în țară. Jucătorii au fost așteptați la Aeroportul Otopeni de iubite și soții, în timp ce Mihai Stoica, managerul general, a avut parte de o surpriză. A luat luat de la aeroport de fiica lui, Teodora, care a venit însoțită de câinele ei. 

Și câțiva fani i-au așteptat pe jucătorii de la FCSB, aceștia reușind să pună mână pe un autograf și să facă o poză cu favoriții.

Gigi Becali a anunțat echipa de start pentru FCSB - UTA, cu 4 zile înaintea meciului


Gigi Becali (65 de ani) a anunțat de vineri echipa pentru meciul cu UTA, cu 4 zile înainte ca FCSB să-i înfrunte pe arădeni.

Din primul „11” creionat de Becali nu lipsesc doi dintre cei nou-veniții la FCSB, mijlocașul Baba Alhassan și extrema Luis Phelipe. În schimb, pare că fundașul dreapta Nana Antwi, cumpărat de la Urartu, mai are de așteptat până va debuta în roș-albastru.

„Eu spun că Luis Phelipe e mult mai bun decât Tavi. Acum (n.r. - cu UTA) va juca el în dreapta, Tavi în stânga și Băluță atacant. Mai jos, Baba, Șut și Olaru. Ngezana cu Dawa, Radunovic și cu Crețu. Gata, am spus echipa”, a afirmat Becali la Orange Sport.

Practic, echipa de start a FCSB-ului, în sistem 4-3-3, ar urma să arate așa: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Olaru, Șut, Alhassan - Phelipe, Băluță, Octavian Popescu.

Citește mai multe știri din Superligă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.