Vinicius Junior (23 de ani), care a adus egalarea pentru Real Madrid în duelul cu Almeria, e convins că nu a fost henț, ci a marcat cu umărul drept. Arbitrul Francisco Hernández l-a validat, după ce a revăzut faza analizată de VAR. Filmulețul distribuit pe contul său de X (fostul Twitter) a strâns peste peste 6 milioane de vizualizări!
Probabil cel mai controversat gol din 2024 continuă să stârnească polemici, opiniile fiind împărțite în privința fazei în care Vinicius Junior înscrie pentru 2-2 contra Almeriei. Extrema braziliană face parte din tabăra celor care susțin că mingea l-a lovit în umăr și s-a dus în poartă. Și se jură că nu a atins-o cu brațul.
„A fost un supergol. Așa o făceam deseori și pe Copacabana!" a postat Vini pe contul de X (fost Twitter), „incendiind" rețeaua de socializare. Mai tare decât au reacționat jucătorii ultimei clasate din LaLiga, ce a avut 2-0 la pauză.
Postare de peste 6 milioane de vizualizări
Jucătorul lui Real Madrid a distribuit un filmuleț pus pe X de „Seputar Real Madrid", ce a strâns peste 6 milioane de vizualizări! N-a găsit chiar cel mai bun unghi de filmare, dar fanii s-au încins în a comenta execuția reușita sa din minutul 67. Dani Carvajal (90+9) a închis remontada și a păstrat-o pe Real în coasta liderului Girona, la un punct diferență și cu un meci în minus.
Carlo Ancelotti: „Toate deciziile au fost corecte"
„Umărul este în mod uzual folosit de jucătorii brazilieni pentru a da pase la antrenamente și în timpul meciurilor și de aceea o asemenea execuție li se pare normală și deloc contra regulamentului", a comentat cotidianul Marca.
Antrenorul Carlo Ancelotti a aprobat toate deciziile luate de brigada de arbitri: "Cred că arbitrul nu a greșit deloc, toate fazele care au ajuns în atenția VAR au condus la decizii corecte. Desigur că fiecare și-a format o părere și se poate plânge, dar nu consider c-a fost un furt, așa cum am aflat că scriu unele ziare".
{{text}}