Liga 1

Miriuță nu-l vedepe starul FCSB într-un campionat puternic: „E târziu pentru Germania și Anglia”

Vasile Miriuță / Sursă foto: Facebook@ Chindia Târgoviște

Articol de Aurelian Botezatu  —  luni, 22 ianuarie 2024

Antrenorul Vasile Miriuță nu este impresionat de Darius Olaru și susține că e cam târziu pentru mijlocașul FCSB să ajungă în Germania sau Anglia: „Poate în Arabia Saudită”.

Darius Olaru se află la cel mai bun sezon al său în Superliga, cu FCSB. Luni seară a reușit un hattrick, la 4-0 cu UTA, și a ajuns la 13 reușite în 2023 - 2024. Cu toate astea, mijlocașul ofensiv nu l-a impresionat pe Vasile Miriuță.

Mai mult, fostul antrenor al lui Dinamo nu-l vede pe internaționalul român într-un campionat puternic al Europei. 

„Face 26 de ani în martie. Tu la 26 de ani eşti tot în campionatul României, toţi spunem că e un jucător fabulos, un jucător extraordinar, dar tu eşti tot aici. Nu e în campionatul Germaniei, la Leverkusen, să vină Chelsea să plătească 50 de milioane”, a spus Miriuță la Primasport.

Vasile Miriuță, despre Darius Olaru: „E târziu pentru Germania și Anglia”

El crede că Olaru nu se transferă pentru că, deocamdată, „nu a venit o ofertă pe banii pe care îi vrea domnul Gigi Becali. Eu cred că îi dă drumul cu 5 milioane, dar dacă nu a venit nicio ofertă, că nu l-am văzut pe Gigi Becali să vină şi să spună «Am primit ofertă de cinci milioane, dar vreau zece milioane»”.

Miriuță consideră că Olaru „e un fotbalist foarte bun, dar trebuie să facă pasul, acum, în vară şi să plece afară. E târziu pentru campionate precum Germania şi Anglia, poate ajunge în Arabia Saudită sau prin Emirate, dar acolo Tănase a fost golgheterul campionatului şi nu ştiu dacă au dat vreo 3 milioane jumate pe el, arabii”.

Ce a spus Darius Olaru la finalul meciului cu UTA

Foarte fericit, la finalul meciului cu UTA, Olaru a declarat: „Nu cred că a fost «one man show», a fost un joc de echipă foarte bun, am arătat foarte bine și clar meritam aceste trei puncte.

Am luat mingea acasă, o să merg în vestiar să o semneze colegii. Mă bucur pentru acest hattrick, sper să nu fie ultimul din carieră. Penalty-ul am ales să-l execut pentru că eram primul pe listă, am decis să-mi asum responsabilitatea”.

>

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.