Nationala

Edi Iordănescu a „fugit” de Răzvan Burleanu și s-a mutat în casă nouă

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  marţi, 23 ianuarie 2024

Începând din această săptămână, toți antrenorii loturilor echipelor naționale, dar și cei din staff-ul acestora, au fost mutați din Casa Fotbalului.

Nu departe de sediul FRF, dar într-o clădire aflată în vecinătatea Federației care a fost ridicată de Mircea Sandu. Fostul șef al fotbalului românesc spera să rămână președinte de onoare odată cu venirea lui Răzvan Burleanu și să poată lucra din acel birou.

Federația a anunțat că amenajarea noului spațiu a durat aproximativ jumătate de an și a trecut „printr-un proces de modernizare”. Totul „pentru a le oferi antrenorilor de la loturile naționale și staff-urilor acestora cele mai bune condiții”, după cum se arată pe site.

Edward Iordănescu, Daniel Pancu și restul selecționerilor de la loturile naționale, alături de cei din staff-urile tehnice, au plecat din Casa Fotbalului, acolo unde are Răzvan Burleanu biroul, și s-au mutat în casă nouă.

Clădire de trei etaje pentru echipele naționale

„Lucrările au inclus închiderea terasei, recompartimentări la toate cele trei niveluri și modernizări ale tuturor instalațiilor. De asemenea, s-au făcut investiții în mobilier nou și în aparatură pentru vizionare și analiză”, au mai anunțat oficialii Federației.

Conform FRF, finanțarea proiectului s-a făcut din resursele FRF și prin intermediul programului de dezvoltare UEFA HatTrick.

Selecționerul Edward Iordănescu alături de secunzii săi, Ionel Gane, Florin Constantinovici, Leontin Toader și Alexandru Radu, și-au luat deja în primire noile birouri.

Pe pereții noului stabiliment au fost montate și mai multe mesaje motivaționale

  • „Un antrenor se remarcă nu doar prin câștigarea meciurilor, ci și prin capacitățile sale de a inspira și ghida oamenii spre victorie!”
  • „Crede în echipa ta, în viziunea ta!”
  • „Fiecare victorie este rezultatul muncii în echipă!”
  • „Când crezi cu adevărat în obiectivele tale, devii invincibil!”
  • „Fără date ești doar o persoană cu o opinie”
  • „Succesul în sport vine atunci când ești dispus să te transformi în liderul propriului destin!”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.