După ce l-a pierdut pe Horațiu Moldovan pentru 800.000 de euro, Rapid a luat o hotărâre drastică: niciun jucător nu va mai avea clauză de reziliere.
Cotat de transfermarkt la 2,6 milioane de euro, portarul Horațiu Moldovan (26 de ani) a plecat de la Rapid la Atletico Madrid pentru doar 800.000 de euro, suma reprezentând clauza de reziliere a contractului. Acum, giuleștenii anunță, prin președintele Daniel Niculae, o decizia categorică: nu vor mai accepta clauze pentru niciun jucător.
Decizia luată de Rapid după ce l-a dat pe Horațiu Moldovan la Atletico Madrid
„Important e că nu vor mai fi clauze de reziliere la Rapid. Acum mai e un singur jucător care are. Dacă vor să se transfere jucătorii, jucătorii vor accepta să vină aici și fără clauză de reziliere.
Am demonstrat de-a lungul timpului că nu trebuie să avem o anumită clauză ca să gestionăm o ofertă benefică atât pentru club, cât și pentru jucător. Nu poți să pui 20 de milioane de euro clauză unui jucător din România. Nu-și are rostul”, a declarat Daniel Niculae, potrivit digisport.ro.
De 3 ani, de când e la Rapid, Moldovan a decis multe jocuri, va fi foarte greu de înlocuit. Probabil Rapid ar fi obținut 3-4 milioane de euro dacă nu era acea clauză. Sigur că puteau obține mult mai mult. Dar l-au luat gratis și e o afacere până la urmă, te-a ajutat foarte mult în teren și ai câștigat cu el.
- Daniel Pancu
E un vis devenit realitate. E un exemplu pentru toți copiii. Trebuie să aibă încredere în ei! Au fost multe discuții, dar nu poți refuza Atletico. A fost cea mai hotărâtă echipă. Cu siguranță va fi cea mai tare concurență pe care am avut-o. Oblak e, probabil, cel mai bun portar din lume.
- Horațiu Moldovan
{{text}}