Ovidiu Burcă (43 de ani) a fost invitat în această dimineață la GSP Live, unde a vorbit despre perioada petrecută la Dinamo. El i-a pregătit pe „câini” timp de un an și jumătate și i-a promovat în Superliga.
Burcă este liber de contract în acest moment. El a plecat de la Dinamo după derby-ul cu FCSB disputat la finalul lunii noiembrie. Rezultatele din Superliga nu au fost la fel de convingătoare precum cele din liga secundă.
Ovidiu Burcă: „Nu am simțit că am pierdut vestiarul”
Fostul antrenor de la Dinamo a precizat faptul că a avut o relație foarte deschisă cu jucătorii, iar rezultatele nu au venit din mai multe motive. Dinamo a fost lipsită și de noroc în viziunea lui Ovidiu Burcă, iar strânsa legătură cu jucătorii din liga a doua s-a rupt după promovare:
„Am pierdut nemeritat în multe meciuri, trebuia să avem mult mai multe puncte. La liga a doua filozofia mea de joc a funcționat, însă în Liga 1 nu a mai fost la fel. Nu am simțit că am pierdut vestiarul la Dinamo. Cred că acesta este marele meu atuu, de a gestiona foarte bine relația cu jucătorii, cheia succesului a fost buna gestionare a grupului.
La Liga 1 au plecat mulți jucători, a fost mai dificil să creez aceeași conexiune de la liga a doua, poate dacă aveam mai multă șansă în unele meciuri...Jucătorii își vor pierde încrederea în ideile tale, își pierd încrederea în ei, nu mai credeau că pot câștiga, am văzut jucători pierduți.
Am fost total rupți de aspectele materiale, cu toții am crezut într-un ideal care nu avea legătură cu aspectele materiale. Au rămas lângă noi doar oamenii care au crezut că putem realiza ceva. A fost o mică minune ce s-a întâmplat anul trecut.
Sezonul acesta a intervenit mai mult partea materială, au venit recompensele după ce s-a întâmplat anul trecut, dar am revenit repede cu picioarele pe pământ.”
VIDEO. Ovidiu Burcă, despre relația cu vestiarul lui Dinamo
S-a pus problema plecării lui Răzvan Patriche de la Dinamo la începutul sezonului
Răzvan Patriche nu l-a inclus pe Ovidiu Burcă în topul antrenorilor din Ancheta Gazetei Sporturilor de la finalul anului trecut. Burcă nu îi poartă pică fundașului, dar menționează faptul că acesta ar fi plecat de la Dinamo la începutul sezonului, însă el a insistat pentru rămânerea sa: „E părerea lui, eu cred că l-am ajutat foarte mult din punct de vedere personal, a fost unul dintre cei mai buni jucători din liga a doua, chiar dacă am avut și momente mai tensionate legate de modul lui de a se impune ca și căpitan în cadrul echipei.
L-am ajutat să continue în Liga 1 pentru că a existat această discuție dacă să mai continue alături de noi, am considerat că așa e normal, să facă parte din lotul echipei și la Liga 1, chiar dacă avea o vârstă înaintată”, a precizat Ovidiu Burcă, la GSP Live.
Răzvan Patriche (37 de ani) este căpitanul lui Dinamo și cel mai experimentat jucător din lot. Venit de la Clinceni în 2021, Patriche a făcut parte din lotul cu care Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, dar a contribuit la revenirea „câinilor” în primul eșalon.
{{text}}