Dinamo a legitimat 6 jucători în această iarnă pentru a forța salvarea de la retrogradare. Zeljko Kopic (46 de ani), antrenorul alb-roșiilor, a făcut strategia de transferuri și a identificat fotbaliștii care ar putea salva echipa de la retrogradare.
Ovidiu Burcă (43 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, era cel care, împreună cu directorul sportiv Gabriel Glăvan, trebuia să gândească această strategie a transferurilor, dar cei doi nu mai activează în cadrul echipei de pe locul 15 din Superliga.
Zeljko Kopic, un antrenor pe placul lui Ovidiu Burcă » Ce spune despre transferurile făcute de Dinamo
Ovidiu Burcă i-a predat „ștafeta” lui Zeljko Kopic. Antrenorul croat are misiunea de a salva Dinamo de la retrogradare, dar Ovidiu este convins că nu-i va fi ușor. Kopic este un antrenor bun în viziunea lui Burcă, iar jucătorii legitimați ar trebui să confirme rapid dacă au valoarea necesară:
„Echipa trebuie să progreseze odată cu noile achiziții și valoarea lotului. E un antrenor care îmi place (n.r. Zeljko Kopic), are o rigurozitate, un anumit discurs, nu văd de ce lucrurile n-ar merge într-un sens pozitiv.
Railean este singurul jucător pe care l-am dorit în vară din cei care au venit acum. Am avut de ales între el și Golubovic (n.r. portarul titular al lui Dinamo). Mi-a plăcut foarte mult caracterul lui Railean, are un joc bun de picior, l-am sunat și i-am spus că decizia noastră este să-l luăm pe Adnan, a fost dezamăgit. Sunt bucuros pentru că e un portar foate bun și un caracter frumos. În rest, pe ceilalți nu-i cunosc.
Jucătorii care sunt valoroși n-au nevoie de mult timp să demonstreze. Toți care au venit sunt jucători valoroși, deși ideal ar fi fost să vină la începutul pregătirii. Nu e ușor să aduci jucători la Dinamo, sunt ferm convins că negocierile au fost dure.
E complicat, eu îmi doresc foarte mult să se salveze, urmează o serie de meciuri în care trebuie să facă puncte, indiferent cum, ideea e că până ajung în play-out, diferența de puncte să o păstreze măcar cât este acum, înjumătățirea e importantă, dar ar trebui să adune puncte oricum, în orice fel.
Toate meciurile vor fi precum niște finale. Sunt dispus să revin la Dinamo pe viitor, este un club important, nu se știe niciodată, cred că am lăsat o impresie plăcută, am făcut o treabă bună, nu se știe când drumurile noastre se vor intersecta”, a spus Ovidiu Burcă, la GSP Live.
Motivul pentru care Dinamo nu a mai legitimat jucători în septembrie
Dinamo a pierdut drastic meciul cu Rapid în deplasare (0-4), iar Ovidiu Burcă, antrenorul „câinilor” de atunci, anunțase la finalul derby-ului faptul că mai are nevoie de câțiva jucători. Ulterior, antrenorul și-a corectat declarația și a anunțat faptul că nu mai are nevoie de întăriri. La câteva luni distanță de la acel eveniment, Burcă a explicat motivul pentru care nu și-a mai dorit jucători:
„Se agitaseră lucrurile în vestiar, am simțit că e momentul să-i iau pe jucători și să-i adun în jurul meu și să nu căutăm alți jucători. Integrarea lor ar fi dăunat, nu ar fi adus beneficii, veneau jucători nepregătiți în acel moment, aveau nevoie de o lună-2 să se pună pe picioare, vestiarul i-ar fi perceput într-un anumit fel, am considerat că e mai bine să rămân cu lotul pe care l-am avut, încercând ca în perioada de mercato să aducem jucători”, a adăugat antrenorul de 43 de ani.
Roș-albii au avut două victorii cu Ovidiu Burcă în Superliga. Burcă are 56 de meciuri la Dinamo.: 19 victorii, 15 egaluri și 22 de înfrângeri.
Înainte de a veni la Dinamo, Burcă a pregătit-o pe CSM Slatina, formație cu care a reușit promovarea din liga a treia în liga a doua.
{{text}}