Zvonimir Boban (55 de ani) și-a dat demisia din funcția de director tehnic al UEFA, din cauza lui Aleksander Ceferin, președintele forului european.
Boban, legenda fotbalului croat, e în complet dezacord cu planul lui Ceferin de a schimba regulamentul pentru a putea sta în funcție până în 2031. Slovenul e la al treilea mandat ca președinte al UEFA, care expiră în 2027. Ar trebui să fie ultimul, însă Ceferin insistă că primul, care a ținut doi ani, nu ar trebui să conteze ca mandat plin.
Cel din 2027 până în 2031 ar fi al patrulea mandat, însă actualul regulament nu permite nimănui să aibă 4 mandate la șefia UEFA. Nou regulă ar urma să fie aprobată în februarie, la congresul UEFA de la Paris.
Zvonimir Boban și-a dat demisia și a trecut la atac
„În ciuda faptului că mi-am exprimat cea mai mare îngrijorare și dezacordul, președintele UEFA nu consideră o problemă legală această schimbare de regulament, să nu mai spun morală sau etică.
Vrea să meargă mai departe și să își atingă țelul personal. Ironic, președintele UEFA a fost cel care a propus și a lansat un set de reforme în 2017, tocmai pentru a preveni asemenea posibilitate. Aceste reguli au fost făcute să protejeze UEFA și fotbalul european de proasta guvernare, care a fost asociată cu vechiul regim și care a devenit o obișnuință.
Îndepărtarea sa de aceste valori este dincolo de înțelegere. Realizez că nimic nu este ideal, cu atât mai puțin eu însumi, iar uneori pot fi necesare compromisuri. Cu toate acestea, participarea la acest lucru ar fi împotriva tuturor principiilor și valorilor în care cred din toată inima și pe care le apăr.
Nu încerc să fiu un fel de erou, mai ales că nu sunt singur în gândirea mea aici. În ultimii trei ani, relația și colaborarea mea cu președintele UEFA și cu toți colegii mei de la UEFA au fost excelente.
Sunt recunoscător pentru acest lucru și le doresc toate cele bune. Cu durere și cu inima grea, nu am altă opțiune decât să părăsesc UEFA”, a transmis Boban, citat de BBC.
Zvonimir Boban. Foto: Getty ImagesUEFA a anunțat că s-a despărțit amiabil de Boban
Deși Boban și-a dat demisia, UEFA a transmis un mesaj de adio în care spune că decizia a fost de comun acord.
UEFA vrea să anunțe plecare lui Zvonimir Boban din cadrul organizației de comun acord. UEFA îi e recunoscătoate domnului Boban pentru dedicarea de care a dat dovadă și îi urează mult succes în viitor
- comunicat UEFA
{{text}}