Andrei Shevchenko (47 de ani), fostul câștigător al „Balonului de Aur” din 2004, a fost ales astăzi în fruntea federației de la Kiev, cu 93 și din 94 de voturi, la al XXVI-lea congres al UAF. Legenda fotbalului ucrainean a fost aplaudat în picioare, după care și-a prezentat noul proiect de dezvoltare pentru fotbalul ucrainean.
Federația ucraineană de fotbal (UAF) are, începând de astăzi, un nou președinte. Ales cu o unanimitate covârșitoare de voturi, 93 din 94 exprimate, la al XXVI-lea Congres al UAF, Andrei Shevchenko a fost aplaudat prelung, în picioare, de participanți.
Verdictul votanților a fost aprobat și de vicepreședintele Serghei Kunitsyn: „Este o persoană cu experiență, foarte cunoscută în lumea fotbalului. Andrei Shevchenko se va implica foarte mult și noi toți îl vom ajuta în proiectul pe care vrea să-l pună în aplicare pentru a-și atinge obiectivele".
Are 25 de victorii în 52 de partide la echipa națională
Shevchenko a trecut prin toate etapele și speră să aibă succes ca președintele al UAF, dacă în cariera de antrenor n-a avut rezultate deosebite. A pregătit naționala timp de cinci ani (2006-2011), fiind promovat după ce fusese „secund" timp de cinci luni, și a obținut 25 de victorii în 52 de partide ca selecționer.
Andrei Shevchenko a ajuns șeful fotbalului ucraineanS-a zbătut foarte mult pentru a promova imaginea fotbalului din Ucraina în timpul războiului declanșat de Rusia, prin prezența și inițiativele sale la diferite evenimente sau meciuri. Argumente care au cântărit decisiv în alegerea sa.
Shevchenko va lucra cu fostul coleg de la Dinamo Kiev
Fostul câștigător al „Balonului de Aur” în 2004 va lucra cu un alt ex-golgheter format la Dinamo Kiev, Serghei Rebrov, cu care a format un cuplu de atac formidabil, numit selecționer pe 7 iunie 2023. Șevcenko și-a întrerupt cariera de tehnician, după rateul dat cu Genoa, la care a rezistat 70 de zile și 11 meciuri, fiind dat afară de conducerea Grifonului rossoblu.
Cel mai mare succes de până acum l-a avut ca jucător. Este și acum cel mai selecționat ucrainean (111 meciuri) și are cele mai multe goluri reușite pentru Ucraina (48). Iar pe plan personal, a cucerit 7 trofee cu Milan și Chelsea plus 12 trofee la Dinamo Kiev, unde a crescut sub comanda lui Valery Lobanovsky. A fost ales de 6 ori cel mai bun fotbalist al țării!
704meciuri și 343 de goluri a avut Andrei Shevchenko în cariera de jucător la Dinamo Kiev, AC Milan și Chelsea
{{text}}