Campionate

Radu Drăgușin și Horațiu Moldovan s-au transferat la cluburi cu cele mai mari venituri din Top 20 Europa!

Radu Drăgușin, la debutul în Premier League împotriva lui Manchester United / FOTO: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 25 ianuarie 2024

Radu Drăgușin (21 de ani) a ajuns la Tottenham, clubul londonez cu cel mai mare venit (631,5 milioane de euro, locul 8). Iar Horațiu Moldovan (26 de ani) s-a mutat la Atletico (364,1 milioane), plasată de locul 15 în analiza publicată pentru sezonul 2022-2023 de agenția Deloitte și denumită „Money League”.

Cei doi români transferați la echipe din vestul Europei intră direct în Top 20 la capitolul veniturilor înregistrate de cluburi în sezonul 2022-2023. În „Money League", divizia financiară a acestui continent, și-au făcut loc și grupările la care sunt legitimați Radu Drăgușin și Horațiu Moldovan. Cunoscuta agenție de audit Deloitte a publicat o analiză financiară pentru stagiunea 2022-2023 și a inclus-o pe Tottenham pe al optulea loc cu 631,5 milioane de euro. 

The Spurs se află însă peste celelalte grupări londoneze, Chelsea (589,4 milioane) și Arsenal (532,6 milioane). Dacă ar fi acceptat oferta făcută de Bayern, Radu Drăgușin ar fi evoluat la formația de pe al șaselea loc, Bayern, care a avut încasări de 744 de milioane.

467 de milioane diferență între Real și Atletico

Nici Horațiu Moldovan nu a nimerit deloc rău în LaLiga. Atletico Madrid (locul al 15-lea) este a treia grupare spaniolă din primele 20 ale Europei, raportând 364,1 milioane de euro pentru sezonul trecut. Deasupra, la mare distanță, se află liderul Real Madrid, care a revenit în frunte, cu 831,4 milioane de euro, și Barcelona (locul #4), cu 800,1 milioane de euro. Decalajul între cele două echipe din capitala Spaniei este imens, 467,3 de milioane.

Opt echipe din Premier League în Top 20!

Între primele 20 de poziții în "Money League" se situează opt cluburi din Premier League (Man. City, Man. United, Liverpool, Tottenham, Chelsea, Arsenal, Newcastle și West Ham), patru din Serie A (Juventus, Inter, Mlan și Napoli), trei din LaLiga (Real Madrid, Barcelona și Atletico), trei din Bundesliga (Bayern, Dortmund și Frankfurt) și două din Ligue 1 (PSG și Marseille).

258,4de milioane de euro reprezintă suma veniturilor raportate de Marseille (locul 20). Prima poziție este ocupată de Real Madrid (831,4 milioane)

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.