Lamine Ghezali (24 de ani) este pe picior de plecare de la Dinamo. Mijlocașul francez a fost un jucător exponențial pentru „câini” în liga a doua, dar a dezamăgit complet în Superliga.
Jucătorul nu mai intră în planurile dinamoviștilor și i se caută echipă. El ar putea ajunge chiar la CSA Steaua, rivala din sezonul trecut.
Reacția lui Daniel Oprița despre transferul lui Ghezali
Daniel Oprița (42 de ani), antrenorul Stelei, a vorbit despre interesul pentru jucătorul lui Dinamo. Tehnicianul îl admiră pe jucătorul francez, dar momentan mutarea este în stand-by: „Îmi mai doresc un atacant.
Nu știu dacă ar fi posibil să vină Ghezali, e un jucător interesant, un jucător bun, nu zic că nu-mi place, dar nu știu dacă e posibil. Am văzut că Dinamo vrea să renunțe la el, dar nu știu dacă s-a rezolvat ceva”, a spus Daniel Oprița, pentru sport.ro.
Conform surselor GSP.ro, Ghezali i-a fost propus lui Oprița, iar antrenorul roș-albaștrilor este tentat să-l aducă pe Ghezali sub comanda sa. Afacerea ar putea să se realizeze în cel mai scurt timp.
Depinde acum și ceea ce va dori Lamine. Oricum, i-ar fi greu în acest moment să-și mai găsească un angajament în străinătate, de aceea nu este exclus să accepte oferta Stelei.
2 golurii-a marcat Ghezali Stelei în sezonul trecut, unul în sezonul regulat și unul în play-off.
CuFC Argeș, în barajul pentru promovarea în Superliga, a marcat de două ori și a oferit două assist-uri în acea victorie cu 6-1 de pe Arena Națională. În retur, la Mioveni, a înscris o dată, într-un moment-cheie al confruntării, la scorul de 0-2.
Din acea dublă de la baraj, dintre marcatori, doar Dani Iglesias și Quentin Bena mai sunt la Dinamo! Cu mențiunea că francezul este pe lista celor ce-ar putea părăsi ”haita” foarte curând. În schimb, Ghezali, Larrucea și Alex Pop, plecat vara trecută, s-au despărțit de bucureșteni.
{{text}}