Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Anunțul momentului la CFR Cluj » Doi jucători importanți au semnat: „Luptători veritabili!”

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 26 ianuarie 2024

CFR Cluj a terminat anul pe un butoi de pulbere, cu mai multe conflicte interne. Iar noul an l-a început la fel de prost, cu eșecul de la Botoșani și demiterea lui Andrea Mandorlini. După ce l-au adus pe Adrian Mutu la echipă, clujenii au prelungit și contractele veteranilor Ciprian Deac și Mario Camora.

Finalul de an n-a fost tocmai bun pentru CFR Cluj. Mai ales în ceea ce privește relația cu doi dintre cei mai experimentați jucători din lot, Ciprian Deac și Mario Camora (ambii 37 de ani).

Dacă Mario a avut unele probleme medicale, Deac fusese tras pe linie moartă de Mandorlini, ceea ce nu i-a picat deloc bine liderului vestiarului.

Mai mult decât atât, contractele celor doi ajungeau la final, iar în Gruia au apărut inclusiv zvonurile că cei doi urmează să fie „retrași”. 


Ședința decisivă a avut loc în Spania

Cantonamentul din Spania a fost însă decisiv pentru cei doi! Care au avut discuții cu oficialii echipei și care au acceptat până la urmă să le prelungească celor doi înțelegerile. Dar totul după ce jucătorii și-au dat acordul ca salariile să le fie micșorate.

DigiSport a scris că cei doi lideri ai echipei aveau fiecare 21.000 de euro pe lună salariu, iar după ce-au bătut palma în Oliva Nova, în cantonament, au ajuns la un acord ca până în 2025 să încaseze lunar câte 14.000 de euro.

Camora și Deac au semnat: „Pentru echipă, pentru culori, pentru voi”


Odată reveniți acasă și după ce-au trecut peste eșecul cu ultima clasată, FC Botoșani, Ciprian Deac și Mario Camora au semnat noile contracte cu CFR Cluj.

„Au muncit, în fiecare zi, cu aceeași determinare. Ne-au adus bucuria pe chipuri în sute de momente, pavând drumul echipei spre succes. Ne-au arătat, în ciuda oricărui moment nefericit, că sunt luptători veritabili, adevărate modele pentru noi toți” a fost mesajul cu care oficialii clujeni au făcut anunțul pe Facebook.

Au mai precizat că „Parcursul lor nu se oprește aici! Veteranii noștri, Mario Camora și Cipri Deac, rămân în Gruia pentru cel puțin încă un sezon, să demonstreze, în continuare, de ce sunt capabili. Pentru echipă, pentru culori, pentru voi!”.

Pentru mine, căpitanii sunt clari. Camora, Deac, Manea și Muhar. Vă mai zic unul, să fie 5, pe Tachtsidis. Normal că fiecare antrenor face alegerile lui. Nu vreau să critic ceea ce a făcut Andrea Mandorlini. 



Îl cunosc foarte bine pe Ciprian, cred că există puțini jucători care să se antreneze ca el. Mario vine după o mică accidentare, nu va fi la acest meci. Mă bazez pe jucătorii care se antrenează bine. Mă voi baza pe ei dacă sunt apți 100%



Adrian Mutu, antrenor CFR Cluj

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.