Liga 1

Țiriac pune o condiție absolută să investească la Dinamo: „Doar dacă vine și el” + Cum ar schimba drastic regulamentul

+15 Foto
Ion Țiriac/ FOTO: Valentin David (GSP)

Articol de Andrei Petrescu, Adrian Duţă, Valentin David (video)  —  sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Ion Țiriac (84 de ani) a vorbit despre o posibilă implicare la Dinamo, însă susține că ar intra în fotbal doar alături de Mircea Lucescu (78 de ani).

Prezent la patinoarul său din Otopeni, Țiriac a vorbit cu jurnaliștii despre situația lui Dinamo. După ce în urmă cu o zi a luat masa cu Mircea Lucescu, acum fostul tenismen a declarat că ar accepta un proiect în fotbal doar alături de legendarul antrenor.

VIDEO. Ion Țiriac: „M-aș băga în fotbal doar cu nenea Mircea Lucescu”

>

„Am avut un prânz extraordinar de plăcut, am stat chiar vreo două ore, cu un prieten de-ai mei, care știe mai mult fotbal ca mine. L-am întrebat de Dinamo. Nenea Mircea mi-a spus despre ce e vorba. 

Dacă mâine dimineață, la vârsta pe care o are, Mircea Lucescu îmi zice: «Tabula rasa, facem o echipă care să se numească Dinamo Brașov, Dinamo Tărlungeni, un Dinamo», la asta m-aș băga cu nenea Mircea Lucescu. Cu toate că în fotbal sunt lucruri pe care nu le înțeleg”, a declarat Țiriac. 

FOTO. Ion Țiriac, apariție spectaculoasă la Otopeni

„Nu sunt megaloman, nu sunt rasist, nu sunt naționalist, dar nu înțeleg cum ai un regulament care zice că 13 din 20 de jucători pot fi străini. Păi, românii mei unde joacă dacă sunt străini în lot? 

Aș face niște reguli destul de drastice, prin care i-aș ajuta pe tineri să sară treapta de la divizia D până la o divizie regulară. În Europa sunt 5 sporturi: fotbal, fotbal, fotbal, fotbal, apoi vine tenisul. Noi suntem foarte în urmă, chiar la prima divizie”, a declarat Ion Țiriac.

Am avansat destul de mult cu sala. Anul acesta vine tenisul înapoi în București. Reimportăm un turneu de ATP. Trebuie să fac un stadion aici, peste drum, minimum pentru ATP 250, de 5.000 de locuri. Nu sunt politician, nu mă interesează. Dar, am lucrat destul de mult cu actualul prim-ministru și cu precedentul

- Ion Țiriac, despre sala de la Otopeni

Stadionul de fotbal Dinamo nu îşi are locul acolo. Absolut nu îşi are locul. Vindeţi terenul ăla şi faceţi locuinţe, blocuri, nu ştiu ce! Şi apoi faceţi un stadion de 50.000 sau de 30.000 de locuri undeva unde ajunge tramvaiul, unde ajunge autobuzul. Nu inventăm noi roata, e frumos să te duci acolo

Ion Țiriac, despre noul stadion Dinamo

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.