Tenis

Moment istoric la Australian Open! A devenit cel mai în vârstă campion de Grand Slam din Era Open

Bopanna, în dreapta, alături de Ebden / FOTO: GettyImages

Articol de Adrian Jitea  —  sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Rohan Bopanna (43 de ani) și Matthew Ebden (36 de ani) i-au învins pe Simone Bolelli (38 de ani) și Andrea Vavassori (28 de ani) în finala de dublu masculin de la Australian Open, scor 7-6(0), 7-5. Indianul Bopanna a devenit cel mai în vârstă campion de Grand Slam din istorie. 

Rohan Bopanna este unul dintre cei mai îndrăgiți jucători din vestiarul ATP. Indianul a jucat prima finală de Grand Slam, la dublu masculin, în 2010, la US Open. A ajuns în ultimul act de la New York și anul trecut, dar fără a cuceri trofeul.

Rohan Bopanna și Matthew Ebden, campioni la Australian Open 

Astăzi, Rohan a spart ghinionul. L-a avut alături pe australianul Matthew Ebden și întreaga asistență de pe arena Rod Laver.

Cei doi au servit impecabil, nu și-au cedat niciodată serviciul, și au trecut de Bolelli și Vavassori într-un meci de o oră și 40 de minute.

Pierzătorii știau că asistă la un moment istoric. Au aplaudat cu mult fair-play performanța lui Bopanna. Indianul face 44 de ani pe 4 martie 2024 și a devenit cel mai în vârstă campion de Grand Slam din era Open.

Cred că unul dintre motivele pentru care tot revin este modul în care organizatorii au grijă de noi aici. Vă mulțumesc, faceți o treabă minunată! A fost o călătorie lungă pentru mine, îi mulțumesc și antrenorului că m-a suportat. Sunt în tribune și socrii mei. Data trecută când au venit la meci, am câștigat trofeul la dublu mixt. Nu știu de ce nu vin mai des. 

Am avut o perioadă de 5 luni în care am pierdut toate meciurile. Credeam că acolo a fost sfârșitul. Dar am găsit un partener de dublu minunat și lucrurile s-au schimbat! Vă mulțumesc tuturor
- Rohan Bopanna

VIDEO. Rezumatul unui meci istoric: Rohan Bopanna și Matthew Ebden, campioni la Australian Open

Citește și alte știri de la Australian Open:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.