Galeria Rapidului a ales să urmărească derby-ul cu Dinamo din Giulești, nemulțumită de condițiile oferite de rivali. Au existat 40 de fani ai oaspeților și pe Arena Națională.
Neînțelegerile dintre cele două galerii rivale au făcut ca Rapidul să nu fie susținut în mod organizat pe Arena Națională.
Ce s-a întâmplat în peluza Rapidului de pe Arena Națională
Chiar dacă liderii galeriei rapidiste au anunțat boicotul pentru derby, 40 de suporteri giuleșteni și-au cumpărat bilete și au apărut în sectorul rezervat oaspeților pe Arena Națională.
Erau simpli cetățeni, departe de orice acțiune ultra. Aceștia și-au ocupat locurile pe scaune și au urmărit în liniște partida.
FOTO: Andrei FurnigăVIDEO. Galeria Rapidului, prezentă în Giulești
Atmosfera pe Arena Națională a fost dominată de cei peste 10.000 de dinamoviști. Rapidiștii și-au organizat propria sărbătoare, acasă, în Giulești.
Galeria a adus tot „arsenalul”, tobe, steaguri, și s-a strâns în număr mare. La ora startului partidei, peluza arenei din Giulești era plină, peste 2.000 de persoane.
VIDEO. Daniel Pancu, înaintea derby-ului Dinamo vs. Rapid: „Este trist, suporterii ar trebui să se respecte între ei”
„Va fi multă încrâncenare, sunt două echipe care au nevoie să-și câștige punctele, parcă sunt mai importante ca niciodată. Atât pentru Dinamo, cât și pentru Rapid, pentru a rămâne la o distanță cât mai mică față de FCSB. Mă aștept la un joc echilibrat. Mai disperată pentru puncte e Dinamo în situația actuală.
Cred că Rapid s-a deblocat (n.r. - după victoria cu FCU Craiova), întotdeauna a fost o echipă de moral. După un asemenea meci, ar trebui să urmeze o serie foarte bună.
E trist (n.r. - ce s-a întâmplat cu galeriile). Ar trebui să existe mai mult respect, în opinia mea. Suporterii fac parte din fenomen și ar trebui să se respecte mai mult. Iar fără ei nu se poate”, a declarat Daniel Pancu, înaintea confruntării de pe Arena Națională.
{{text}}