Liga 1

Moment inedit pregătit de galerie fotbaliștilor rapidiști la pauza meciului » „Teleportați” pe Arena Națională

+98 Foto
Suporterii rapidiști urmăresc derby-ul cu Dinamo din Giulești. La pauza meciului au pregătit un moment special. Elevii lui Cristiano Bergodi au putut auzi încurajările în vestiar.

Articol de Marius Mărgărit, Valentin David (video)  —  sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Suporterii rapidiști urmăresc derby-ul cu Dinamo din Giulești. La pauza meciului au pregătit un moment special. Elevii lui Cristiano Bergodi au putut auzi încurajările în vestiar. 

Rapid a arătat rău în prima repriză a derby-ului de pe Arena Națională. Fotbaliștii lui Cristiano Bergodi au trimis un singur șut pe spațiul porții lui Golubovic, golul lui Papeau. 

Fanii, prezenți în număr mare pe stadionul din Giulești, au pregătit un moment special prin care să îi trezească. 

Moment special la pauza meciului Dinamo - Rapid: cântecele din Giulești, transmise pe Arena Națională

Peluza arenei din Giulești a fost plină. Alte câteva sute de spectatori au luat loc în tribune. Ultrașii au cântat din primul minut, iar la pauză au pus în aplicare un moment unic. 

Cu ajutorul Rapid TV, au transmis imaginile live din Giulești direct în vestiarul echipei de pe Arena Națională. 

Un imbold necesar într-un meci crispat, animat de cele două goluri din final. Papeau a deschis scorul în minutul 44, iar Abdallah a egalat în prelungiri, o execuție rafinată, cu călcâiul. 

VIDEO. Galeria Rapidului a făcut spectacol în Giulești, în timpului derby-ului cu Dinamo

>

Cine a apărut în peluza Rapidului, pe Arena Națională, în timp ce galeria sărbătorea în Giulești

Chiar dacă liderii galeriei rapidiste au anunțat boicotul pentru derby, 40 de suporteri giuleșteni și-au cumpărat bilete și au apărut în sectorul rezervat oaspeților pe Arena Națională.

Erau simpli cetățeni, departe de orice acțiune ultra. Aceștia și-au ocupat locurile pe scaune și au urmărit în liniște partida.

În minutul 20, Peluza Sud a lui Dinamo a afișat mesajul „Ultras nu e despre a câștiga cele trei puncte, ci despre a nu-ți pierde demnitatea”, apoi a părăsit stadionul. E un gest de solidaritate cu rivalii de la Rapid. Peluza Sud Dinamo și Peluza Cătălin Hîldan sunt în conflict.

Citește și alte știri despre Dinamo - Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.