Căpitanul Rapidului, Cristian Săpunaru (39 de ani), a fost integralist în victoria giuleștenilor din derby-ul cu Dinamo, scor 2-1.
Rapid a obținut victoria în minutul 90 grație golului marcat de Borisav Burmaz și s-a apropiat la 8 puncte în spatele liderului FCSB, care urmează să o întâlnească pe Universitatea Craiova duminică seară.
VIDEO. După ce a învins-o pe Dinamo, Cristian Săpunaru s-a împrietenit cu câinii
După ce a fost ținta fanilor dinamoviști, care l-au înjurat de nenumărate ori la derby-ul de pe Arena Națională, Cristian Săpunaru a postat pe contul său de Instagram imagini alături de cei doi prieteni patrupezi ai săi. A ales o coloană sonoră în ton cu victoria, „Who let the dogs out?” (n.r. - Cine a lăsat câinii afară), o „săgeată” către rivali.
Cristian Săpunaru a dat tonul petrecerii în Giulești după victoria din derby
După victoria din derby-ul cu Dinamo, rapidiștii s-au întors în Giulești pentru a petrece alături de cei peste 3.500 de fani. După ce nu au ajuns la un consens cu cei de la Dinamo în privința biletelor și a sectoarelor în care ar fi fost repartizați, suporterii Rapidului au fost anunțați de conducerea clubului că sunt așteptați începând cu ora 19:00 pe stadionul din Giulești pentru a urmări meciul, care a fost afișat pe tabelele de marcaj ale arenei.
Însuflețiți de atmosfera din Grant, Săpunaru și compania au mers în fața peluzei și au cântat alături de fani. „Ole, ole, mulțumim, Rapidule”, apoi au urmat alte cântece celebre în Giulești. S-au aprins torțe, fumigene, iar unii dintre jucători și-au scos telefoanele și au filmat spectacolul oferit de suporteri. N-au lipsit jignirile la adresa rivalilor dinamoviști.
Căpitanul Săpunaru și-a amintit de vremurile în care susținea echipa din tribună, a luat o torță și a agitat-o cântând.
După aproximativ 30 de minute în care s-au bucurat alături de fani pe Giulești pentru succesul din derby-ul cu Dinamo, suporterii i-au lăsat pe jucători să plece acasă. Au părăsit gazonul în aplauze și cântând „Săriți cu toții și strigați tare să moară câinii din Ștefan cel Mare”.
{{text}}