Fotbal   •   Liga 1   •   Hermannstadt - Botoșani 2-0

Valerică Găman, după victoria de acasă cu FC Botoșani: „Gândul nostru e la play-off, speranța moare ultima!”

Articol de Alexandru Stanciu   —  duminică, 28 ianuarie 2024

Valerică Găman (34 de ani) a fost integralist în victoria lui FC Hermannstadt cu FC Botoșani, scor 2-0.

Fundașul sibienilor a bifat astăzi meciul cu numărul 300 în Superligă.

Valerică Găman: „Gândul nostru e la play-off, speranța moare ultima!”

Valerică Găman a vorbit despre cariera sa, după ce a bifat apariția cu numărul 300 în prima ligă a României: „Este un moment frumos, sunt mândru de ce am realizat până acum în fotbal. Mă simt puțin nostalgic, dacă aș putea aș da timpul înapoi să retrăiesc toate momentele, și cele bune și cele rele.


Să fii fotbalist e minunat, este cea mai frumoasă meserie, dar trebuie să fii serios, respectuos și muncitor. Este o victorie meritată după părerea mea, am controlat în mare măsură meciul. Aveam mare nevoie de aceste trei puncte, nu mai câștigasem de mult timp. 

Deja echipele contracandidate câștigaseră meciuri. Suntem încrezători, ne gândim la următorul meci. Nu există meci fără greșeală, chiar și la Manchester United și Real Madrid se întâmplă. 

E bine că n-am luat gol, noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, cu gândul ăsta intrăm pe teren. Gândul nostru e la play-off, nu știu dacă merităm, dar avem argumente să sperăm la locurile de play-off, speranța moare ultima!” a declarat Valerică Găman la emisiunea Liga Digisport.

Silviu Balaure: „Sunt convins că ne vom bate la play-off până-n ultima etapă”


„A fost un meci dificil, ne doream foarte mult această victorie. Am alergat foarte mult, drept dovadă am câștigat. Mă bucur că am putut să-mi ajut echipa, important e să câștigăm, să jucăm bine, atât eu cât și echipa. 

Suntem o echipă omogenă, suntem câțiva jucători încă de la Liga a doua și se vede asta în jocul nostru. Sunt convins că ne vom bate la play-off până-n ultima etapă”, a declarat Silviu Balaure la Liga Digisport.

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.