Liga 3

Mugurel Buga a fost prezentat oficial: „Chiar dacă este un moment greu, cu siguranță îl vom depăși”

Mugurel Buga, în tricoul Rapidului, într-un duel cu Petre Marin (FCSB)

Articol de Emanoil Ursache  —  Monday, 29 January 2024

Mugurel Buga (46 de ani), atacantul legendar al Rapidului și al Brașovului, a acceptat să devină director sportiv în cadrul SR Brașov, grupare ce își propune să continue tradiția echipei fanion a orașului de la poalele Tâmpei. 

Steagu’ Renaște Brașov se află în prezent pe locul al 10-lea, ultimul, din Liga 3 – Seria 5 și riscă să retrogradeze în al patrulea eșalon al fotbalului românesc.

Cel poreclit „Pele” s-a arătat încrezător la prezentarea sa oficială că situația dificilă cu care se confruntă clubul poate să fie remediată. Mai mult decât atât, Buga își propune din sezonul următor ca SR Brașov să promoveze în Liga a 2-a, iar în anii următori să ajungă chiar în Liga 1.

Mugurel Buga crede în renașterea Brașovului

“Mă bucur că m-am alăturat acestui proiect și chiar dacă este un moment greu cu siguranță îl vom depăși. Obiectivul până la vară este salvarea de la retrogradare, iar anul viitor promovarea fără doar și poate.

În această perioadă vom incerca să ne întărim, să facem un lot mai puternic pentru a avea rezultate cât mai bune. Știu că nu va fi ușor, dar ce mai este ușor în viața în ziua azi.

Brașovul are nevoie de o echipă care să-l reprezinte la nivelul Ligii 1 și, de ce nu, acesta poate fi un punct de plecare. Avem nevoie de pași mici, dar siguri, vorbe mai puține și fapte mai multe.“, a declarat Mugurel Buga în cadrul prezentării, conform paginii de Facebook a clubului SR Brașov.

Buga a marcat 68 de goluri pentru FC Brașov în meciurile interne, în 320 de apariții. El a jucat pentru FC Brașov între anii 1996-2005 și în intervalul 2011-2016.

Mugurel Buga, care și-a atins vârful de formă între 2005 și 2009 la Rapid, și-a încheiat cariera de fotbalist profesionist la Corona Brașov în anul 2020.

VIDEO Gol superb reușit de Ionuț Pârvu la 53 ani, pentru SR Brașov în Liga a 3-a

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.