Campionate

Florin Niță, senzațional, parada meciului! Dar Șumudică și Gaziantep au cedat în final asediului Galatei

Florin Niță, cea mai frumoasă și eficientă paradă la Galatasaray - Gaziantep 2-1

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday, 29 January 2024

Marius Șumudică, învins de Galatasaray luni, 1-2, al 6-lea meci la rând fără victorie, Gaziantep e pe locul 17, sub linia retrogradării. Cu 4 români titulari, Niță, Sorescu, Maxim și Drăguș, a deschis scorul într-o deplasare infernală, însă Galatasaray i-a asediat pe oaspeți, a avut 4 bare în total și a marcat de două ori în repriza secundă, deși Niță a apărat fantastic.

Nu era bună deloc situația lui Marius Șumudică la Gaziantep înaintea acestui meci. Locul 17, chiar sub linia retrogradării. Fără victorie de anul trecut, de la 3-0 cu Karagumruk în deplasare, cu patru egaluri și o înfrângere în 2024 în Super Lig.

Marius Șumudică avea 7 înfrângeri înaintea acestui joc și numai eșecuri cu forțele Turciei

De când s-a întors la Gaziantep, pe 7 septembrie 2023, antrenorul a avut 18 meciuri în campionat, iar eșecurile erau cele mai multe: 7! Pe lângă șase succese și cinci remize.

Și tocmai acum, pe 29 ianuarie, altă deplasare fierbinte, împotriva lui Galatasaray la Istanbul. Nu reușise niciun rezultat pozitiv în partidele cu marile formații ale Turciei: 0-1 cu Fenerbahce (a), 0-2 cu Beșiktaș (d), 1-3 cu Trabzonspor (a).

Marius Șumudică s-a îmbrățișat cu Okan Buruk. 4 români pe teren la start

Nici duelul direct cu Okan Buruk, tehnicianul Galatei, nu îl avantaja. Până luni, Șumudică îl bătuse de două ori pe Okan în șapte jocuri, pierzând în patru rânduri. Cum va fi a 8-a confruntare?

Șumudică l-a îmbrățișat puternic pe Okan înaintea meciului. Cu o glumă, l-a făcut să râdă pe turc.

Întâlnirea de pe „Ali Sami Yen" putea începe. Gaziantep avea toți românii gata de start, unul pe bancă, patru pe teren, Niță, Sorescu, Maxim, Drăguș.

Florin Niță, salvator acum după ce greșise în ultimele două etape

În „infernul" Galatei, era imposibil pentru Gaziantep să controleze jocul. A preferat să aștepte, lăsându-se dominată. Pândea contraaatacul.

Marius Șumudică, luni, pe „Ali Sami Yen” la 1-2 cu Galatasaray Foto: Twitter Gaziantep

Până la pauză, „Cim-Bom-Bom" a avut două bare, Icardi (4, cu capul) și Dermirbay (42, din lovitură liberă) și alte două mari ocazii, ale lui Kerem și Mertens, dar nu a reușit să înscrie.

Niță, care greșise în ultimele două meciuri, și la 2-2 cu Sivas, și la 1-1 cu Konya, a respins salvator acum în fața lui Kerem. A ieșit curajos la blocaj și a blocat cu capul!

Denis Drăguș putea face 0-2. Încercare de gol cu călcâiul nereușită

Pe contraatac, Gaziantep a amenințat o dată la șutul lui Markovic (22), lansat de Drăguș, și a deschis scorul în minutul 29. După o fază fixă, Djilobodji a centrat, iar Arda Kizildag a reluat cu capul din careul mic. 0-1.

Denis Drăguș putea face 2-0 pentru Gaziantep în prima repriză Foto: Twitter Gaziantep

Drăguș putea face 0-2. Chiar înaintea pauzei, atacantul a reluat cu călcâiul mingea centrată puternic de Sorescu, însă Muslera nu a fost păcălit.

Paradă Niță, noroc Niță și gol Zaha

Cum a pornit repriza secundă, Galata a declanșat asediul. Niță, excelentă paradă la șutul lui Mertens, din unghi (51). Apoi, goalkeeperul a avut noroc la trasorul uimitor al aceluiași Mertens (58). Balonul a lovit succesiv și transversala, și stâlpul porții!

Zaha, intrat la reluare la roș-galbeni, a tras de lângă Sorescu (60). La o palmă de bară! Imediat, Icardi a înscris cu „scăriță", gol anulat însă pentru ofsaid!

Defensiva oaspeților a cedat în minutul 72. Același Zaha, liber în careu, a găsit un spațiu printre picioarele lui Djilobodji. Niță, fără vină! 1-1.

Incredibil, Niță! S-a ridicat și a evitat golul la o minge aproape imposibilă. Dar tot a fost învins în final!

În minutul 79, Niță a realizat intervenția partidei! Mingea lui Zaha, deviată de Djilobodji, a lovit transversala (a 4-a bară a gazdelor). Niță era căzut, plecat pe direcția inițială a șutului lui Zaha. Halil Dervișoglu a reluat spre poarta goală, dar Niță s-a ridicat și a blocat incredibil. Faza meciului.

Parada superbă a lui Florin Niță când scorul era încă 1-1

Zece minute mai târziu, nici Niță nu a mai avut nimic de făcut. Voleul lui Bariș Yilmaz la colțul lung a fost perfect. 2-1, Galatasaray. Scor final.

Niță și Sorescu au terminat meciul în iarbă. Drăguș (73) și Maxim (86) au fost schimbați de Șumudică.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.