International   •   Campionate   •   SERIE A

Italienii titrează: „Antonio Conte a acceptat oferta și semnează din vară”

Antonio Conte // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 30 ianuarie 2024

Antonio Conte (54 de ani) a acceptat oferta lui AC Milan și ar urma să-i antreneze pe rossoneri începând din sezonul următor, scrie astăzi presa din Italia. 

Liber de contract din martie 2023, când s-a despărțit de Tottenham, Antonio Conte își pregătește revenirea în antrenorat. Italianul cu 4 titluri de campion al Italiei, 3 la Juventus și unul la Inter, ar urma să revină la Milano, însă nu la Inter, ci la marea rivală, AC Milan.

Presa din Milano anunță: Antonio Conte, viitorul antrenor al lui AC Milan

Conte a acceptat oferta rossonerilor de a deveni antrenorul echipei începând din sezonul viitor, conform televiziunii milaneze TeleLombardia. Astfel, el ar urma să-l succeadă în funcție pe Stefano Pioli, cel care antrenează „Diavolul” din octombrie 2019.


În primăvara lui 2023, după despărțirea tumultuoasă de Tottenham, Conte a anunțat că va lua o pauză de la antrenorat. A stat pe tușă în ultimele 10 luni și va rămâne pe bară până în vară, când va reveni cu forțe proaspete pentru a-și trece în palmares alte trofee.

În total, italianul a cucerit 5 titluri de campion, 4 în Italia, unul în Anglia, cu Chelsea, în 2017.

Pare puțin probabil ca AC Milan să câștige vreun trofeu în acest sezon. Formația lui Stefano Pioli a fost eliminată din Cupa Italiei, 1-2 cu Atalanta în sferturi, ocupă locul 3 în Serie A, la 7 puncte sub Juventus și 8 sub Inter, și este în continuare angrenată în Europa League, urmând să o înfrunte pe Rennes în barajul pentru faza optimilor.

Mai multe știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.