Mitică Dragomir, fostul președinte de la Liga Profesionistă de Fotbal, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit ce pensie încasează lunar de la stat, dar și cât primește Vica Dragomir, soția lui, după ce ani de zile a fost cadru didactic.
Vica Dragomir este o fire discretă, cu apariții rare în public, chiar și la brațul soțului său. Alături de Mitică Dragomir, ea a deveni mama a doi băieți, Manuel, care și-a pierdut viața în urmă cu mai bine de 30 de ani, și Bogdan, care le-a dăruit doi nepoți alături de soția lui, Delia.
Mitică Dragomir: „Nu cheltui nici 2.000 de euro pe lună”
Dragomir a dezvăluit ce pensie are el, dar și câți bani primește lunar de la stat soția lui, care a fost profesoară. „Am pensie bună că acum mi-a dat și de la Parlament. Băi, nu iau niciun leu din firmele mele de când s-au înființat. Niciun leuț! Trăiesc numai din pensia mea și a nevesti-mii.
Iau 3 pensii, dar asta e altceva. Legale toate! Am de la sport renta viageră, puțin, câteva sute de euro. Am de la Parlament și deja mi-a venit prima pensie. Am în jur de 7.000 de lei. Am două legislaturi pline, 8 ani. Și am pensia pe care am plătit și pentru care am cotizat: 4.000 de euro. Cu toate trei mă duc spre 5.000 de euro pe lună. Mai are și nevastă-mea vreo 2.700 de lei. Nu cheltui nici 2.000 de euro pe lună. Dau la nepoți. N-am bani niciodată”, a spus Mitică Dragomir, conform Fanatik.
Totodată, el a specificat că are grijă să le dăruiască bani și nepoților. „Aș putea trăi, fără să exagerez cu nimic, împreună cu nevasta mea, dacă aș plăti chiria și medicația, că suntem bătrâni, n-aș cheltui mai mult de 5.000-6.000 de lei pe lună. Niciodată nu am bani, pentru că atunci când am excedent dau la nepoți”, a mai zis el.
Mitică Dragomir își laudă soția, pe care nu a înșelat-o niciodată
Într-un interviu pentru televiziunea Kanal D, Mitică Dragomir povestea că, deși au existat destule ocazii, el nu i-a fost infidel Vicăi. „Nevasta e sfântă!”, afirma el. „Soția mea a fost o sfântă, eu nu. Bărbatul trebuie să aducă, am avut o educație țărănească, iar femeia să aibă grijă de bărbat și de casă. Doar de ea am fost mulțumit în cursul vieții mele.
O iubesc mai presus decât pe părinții mei, mai presus decât pe mine și pe Dumnezeu! Eu am fost țăran cu educație. Nevasta e sfântă! Dacă am supărat-o, îi cer scuze din când în când, chiar și la emisiuni. O iubesc ca în prima zi. Sunt cel mai prost bărbat, n-am înșelat-o pe nevastă niciodată!
Tentații am avut, dar am pus frână de fiecare dată. Câteodată, îmi pare rău, dar acum e prea târziu să mai încerc. Mama copiilor mei este o sfântă. Ea s-a ocupat de educația copiilor, fiind cadru didactic”, a precizat acesta.
„Soţia mea este un exemplu pentru toate doamnele şi domnişoarele. Avem 52 de ani de căsnicie şi dacă ar fi să dau timpul înapoi şi să aleg o femeie, aş alege-o numai pe ea. De 52 de ori dacă m-aş însura, nu aş alege pe alta şi nu aş găsi pe nimeni să mă înţeleagă! Soţia m-a făcut om, mi-a făcut toate poftele toată viaţa, de-aia o iubesc ca pe Dumnezeu.
Eu sunt un vulcan, ea e la fel, dar ştie să mă stingă. Ne mai certăm şi noi, mă critică mereu acasă, dar nu mă supăr. Din contră, seara o pup şi ne culcăm fericiţi. Secretul căsniciei este să nu te culci supărat! Eu o răsfăţ în toate felurile posibile, de la iubire până la tot felul de cadouri. Pot să spun că soţia mea şi găteşte foarte bine. Toată mâncarea ei îmi place. Dacă aş spune că nu-mi place ceva, aş jigni-o”, mai recunoștea el în urmă cu mai bine de trei ani.
{{text}}