Acestea sunt două dintre sporturile exotice care iau bani de la bugetul sportului. Unul redus cu 36% față de 2023. E adevărat că sunt bani puțini pentru sport, dar și când merg ca să desenăm cai verzi pe pereți parcă nu e în regulă
Bun venit în mirifica lume a sportului românesc! Veți vedea de ce mirifică mai încolo. Deocamdată, faptele.
Conferință de presă cu participarea Elisabetei Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Subiectul: bugetul sportului românesc pe 2024.
Sigur, o temă nu atât de pasionantă ca elucubrațiile emanate dinspre palat. Interesantă însă pentru cei, sper nu puțini, pe care îi deranjează decăderea continuă și parcă implacabilă a unor discipline care odinioară ne puneau în rând cu marile națiuni.
An olimpic. Ba electoral!
Guvernul României a alocat pentru sport în 2024 suma totală de 104 milioane de lei. Adică, 20,8 milioane euro, e mai elocvent. E mult, e puțin? E substanțial sub suma din 2023, când Statul alocase 163 de milioane de lei pentru activitatea federațiilor finanțabile.
O ajustare cu 36%. Enorm, deși doamna Lipă ne transmite că suma poate suferi oarece creșteri. Mesajul conținut de micșorarea bugetului este cu atât mai prost cu cât ne aflăm în an olimpic.
Da, dar ne găsim și în an electoral, iar sportul nu prea aduce voturi. Aduce ceva imagine dacă Simona Radiș și Ancuța Bodnar împreună cu David Popovici vin de la Paris cu niște medalii de gât. Găsește domnul Ciolacu câteva sute de mii pentru premiere în fondul de rezervă al Guvernului și gata, ne-am (pre)făcut că avem grijă de sport.
Cum s-au împărțit banii?
Lipă a anunțat că Federațiile de canotaj, box și tenis de masă vor urma să încaseze cei mai mulți bani, în schimb, cei de la handbal, hochei și tenis nu vor primi deocamdată niciun ban, pentru că ori nu au depus dosarele, ori se află în războaie interne.
De ce canotajul primește mai mulți bani, nu trebuie explicat. Este singurul sport care produce sportivi de mare valoare și contribuie efectiv la zestrea olimpică. Parțial poți pricepe și atenția oferită tenisului de masă, un sport totuși de nișă și competitiv doar pe plan european. La Mondiale și la JO când vin asiaticii aceia de prima mână, nu linia a doua importată de Europa, se termină povestea.
De ce și boxul primește bani mai mulți, nu prea se înțelege. Pentru că avem o sportivă calificată la Jocurile de la Paris, pe Lăcrămioara Perijoc? Ea este peste ani urmașa fraților Simion sau, și mai demult, Cuțov?
Să dăm cuvântul președintelui COSR, "se" merită!
„Este o prioritate naţională (n.r. participarea la Jocurile Olimpice), reprezintă obiectivul comun pentru care România a investit în ultimii trei ani de zile. Tot ceea ce ţine de pregătire, calificare, echipament, participare la competiţii, inclusiv participarea la Jocurile Olimpice, este normal să fie în grija Comitetului Olimpic şi Sportiv Român", a spus Mihai Covaliu.
În acest moment, dacă nu erau ziariști în sală ar fi trebuit să izbucnească aplauze frenetice. Și scandări puternice, gen „Covaliu pentru noi este Elisabeta Lipă doi!" Ca la Congresele comuniste.
Optimism și realism
Cu aerul acela subtil însușit de înalt demnitar al sportului, Mihai Covaliu a anunțat asistența că obiectivul realist pentru Paris este obținerea a 6-8 medalii. Eu zic că este superoptimist și sper să mă înșel.
Speranțele se leagă de fetele și de băieții de la canotaj, de Cătălin Chirilă la canoe și de David Popovici dacă va fi cel pe care îl știam, varianta din 2022, nu cea din 2023. Iată un mare semn de întrebare pe care nici doamna președintă Camelia Potec nu cred că are cum să ni-l lămurească.
Și cam aici se termină speranțele la medalii, asta în caz că nu mai apare vreun alter ego al Constantinei Diță să ia aurul olimpic la maraton.
Handbalul în aer
Nu primesc finanțare deocamdată sau pur și simplu handbalul (vai și amar de viitorul acestei discipline, mai ales acum, cu imaginea ferfeniță după participarea la Campionatul European!), tenisul și hocheiul.
Uimitor de înțelegătoare, șefa Agenției Naționale, Elisabeta Lipă, a spus că nu închide ușa definitiv celor amintiți, deși termenul de depunere a dosarelor a fost 10 ianuarie.
Marea campioană a spus că în afara sportului de performanță trebuie să avem grijă și de sportul de masă, pentru sănătatea națiunii. Frumos! Ce nu a spus este că sunt multe federații eligibile pentru finanțare care reprezintă sporturi nu de nișă, ci de-a dreptul exotice.
Oina nu ne-o ia nimeni
De aceea ziceam în debutul articolului despre mirifica lume a celor care iau bani de la stat. Ca să ce, de exemplu? Ca să practice baseball sau softball, OK, poți înțelege. Sau cricket. De ce nu, de ce doar britanicii și membrii Commonwealth și noi nu? Ori padball, un derivat al fotbalului de sală.
Mai avem federația de aeromodelism, veche, dar și federația de aeronautică și cea mai nouă de airsoft. Șah, bridge, scrabble (serios?), radiomatorism (în secolul 21?!), popice (aici eram tari) și oină (asta e a doar a noastră, nu ne-o ia nimeni), motociclism, modelism, schi biatlon (de ce la și altele?), triatlon, squash (la modă printre bogați), tir sportiv, tir cu arcul.
La bătăi stăm bine
Deliciul absolut sunt puzderia de federații de arte marțiale, de zici că suntem neam de japonezi și coreeni. Karate în vreo 4 variante, Taekwondo, Wushu kungfu, dar și mult mai spectaculoasele chanbara sau sambo.
Nu samba! Chanbara e bătaia cu săbii, ca-n filmele japoneze cu samurai, deci Toshiro Mifune, chestii, iar sambo este o artă marțială de sorginte rusească-sovietică.
Foarte tare asocierea dintre baletul mortal al artelor marțiale originare și cafteala ciolovecilor. Davai centura neagră! Pentru cum sună însă, preferata mea rămâne pangration athlima, tot o formă de bătaie urcată la rang de artă marțială, dar cu acest nume misterios, de sectă agnostică. Știam că românul s-a născut poet, nu și samurai.
Cucerim Tour Eiffel
Sper că v-am smuls un zâmbet după ce v-am întristat cu estimările nerealiste ale lui Mihai Covaliu. Dacă nu, adică am ratat subiectul, e timpul să aprofundez popicele. Am observat că e un sport la care vârsta și greutatea contează mai puțin. Altfel, să fim optimiști, vom avea mai mulți turiști la Paris decât sportivi cu șanse la medalii. Cucerim Tour Eiffel, nu Everestul sportului!
{{text}}