Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, a evitat cu abilitate un răspuns la întrebarea dacă va începe cu Radu Drăgușin în formula de start miercuri, contra lui Brentford, sau sâmbătă, în deplasarea cu Everton.
Prezentat pe 11 ianuarie la Tottenham, după transferul de 31 de milioane de euro (25 de milioane sumă fixă, 6 milioane bonusuri) de la Genoa, Radu Drăgușin a debutat în Premier League, trei zile mai târziu, jucând zece minute la 2-2 cu Manchester United pe Old Trafford.
Dar, pe 26 ianuarie, la 0-1 cu Manchester City în Cupa Angliei, „tricolorul" nu a mai fost folosit deloc. Managerul Ange Postecoglou a ales duetul tradițional Cristian Romero - Micky van de Ven, iar Drăgușin a rămas rezervă.
Ange Postecoglou, despre titularizarea lui Radu Drăgușin: „Le spun jucătorilor echipa înaintea jurnaliștilor"
Astăzi, 30 ianuarie, la conferința de presă ce precede partida cu Brentford, miercuri pe Tottenham Hotspur Stadium în campionat, Postecoglou a fost întrebat de jurnaliștii englezi: „Ar putea fi Drăgușin titular în această săptămână?". Referindu-se nu doar la duelul cu Brentford, ci și la confruntarea cu Everton, programată sâmbătă la Liverpool.
Ange Postecoglou, la conferința de presă a lui TottenhamAbilul tehnician australian, 58 de ani, a ocolit răspunsul clar. „Nu știu (n.r. dacă Drăgușin va fi titular). Vom încerca să câștigăm meciurile. Acesta este întotdeauna punctul meu de concentrare. Nu este vorba de a anticipa lucrurile. Miercuri vom folosi o echipă despre care credem că poate câștiga".
Și pe 12 ianuarie, tot la centrul sportiv Hotspur Way, Postecoglou a auzit o întrebare similară: „Ar putea fi Drăgușin titular pe Old Trafford?". „Obișnuiesc să le spun jucătorilor formula de start înainte de a le transmite jurnaliștilor", a afirmat el râzând.
Alaisdair Gold crede că Radu Drăgușin va fi rezervă cu Brentford
Doi ziariști insulari care se ocupă în special de Tottenham, Alasdair Gold și Rob Guest, au spus ce cred ei despre folosirea lui Drăgușin la partidele din această săptămână.
„Ținând cont de programul aglomerat de jocuri, boss-ul lui Spurs trebuie să decidă dacă îl alege pe Drăgușin cu Brentford sau cu Everton, pentru că Romero și Van de Ven au jucat puțin în ultimele săptămâni", a susținut Gold. Ambii stoperi au revenit la mijlocul lui ianuarie după o pauză provocată de accidentări.
Gold simte că Postecoglou va apela la cuplul Romero - Van de Ven miercuri, sugerând că Drăgușin ar putea fi titular sâmbătă.
Rob Guest vede miercuri un duet Cristian Romero - Radu Drăgușin la Tottenham
În schimb, Guest afirmă că „românul are nevoie de ceva experiență în Premier League și acesta ar putea fi momentul ideal cu două meciuri în succesiune rapidă. I s-ar putea oferi un respiro lui Van de Ven chiar și după excelenta prestație împotriva lui Manchester City".
Din perspectiva sa, Tottenham îi va avea pe Romero și Drăgușin în centrul apărării acasă, cu Brentford.
{{text}}