Liga 1

Rămâne Cristi Manea la CFR Cluj? Anunț de ultim moment: „A vorbit patronul cu el”

Cristi Manea, în CFR Cluj - FC Voluntari // foto: Raed Krishan, GSP

Articol de Alexandru Barbu, Daniel Grigore  —  miercuri, 31 ianuarie 2024

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a transmis la GSP Live că între fundașul dreapta Cristi Manea și clubul din Gruia există un acord verbal pentru prelungirea contractului.

Cristi Manea, 26 de ani, de 5 ori campion alături de CFR Cluj, a intrat în ultimele 6 luni de contract.

Fundașul dreapta cu 25 de meciuri la prima reprezentativă are dreptul să negocieze cu orice club în vederea unui transfer gratuit din vară, însă în pole-position pentru a-i obține semnătura este CFR Cluj, actuala lui echipă.

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dezvăluit că există un acord verbal între clubul din Gruia și fundașul dreapta. Manea nu a parafat încă înțelegerea, dar Balaj nu este îngrijorat.

Cristi Balaj, la GSP Live: „Există o înțelegere verbală cu Cristi Manea”

>

„Are contract până în vară, i s-a propus prelungirea. Există o înțelegere verbală, dar nu s-a parafat încă. După cum vedeți, joacă. Patronul a vorbit cu el, rămâne de văzut...

Nu este o prioritate acest lucru, noi ne-am exprimat intenția, eu sper să semneze, ar fi benefic pentru el, liniștea lui, pentru club și echipa națională. Este un jucător important, alături de care s-au cucerit trofee. Și clubul i-a oferit foarte multe lui Manea.

Normal că și-ar dori să plece într-un campionat mai important, să aibă un contract mai bun. Orice jucător își dorește asta, noi nu putem decât să-l sprijinim în acest sens. Soluții există”, a transmis președintele lui CFR Cluj.

Accidentat la genunchi, Manea a jucat numai de 11 ori în acest sezon, de 9 ori în campionat, în două rânduri în preliminariile Conference League. În prezent, el este apt de joc, fiind integralist în cel mai recent meci al echipei, 4-1 cu FC Voluntari.

Cumpărat definitiv de CFR Cluj de la Apollon Limassol cu 400.000 de euro în septembrie 2020, Manea a jucat în total 215 de meciuri pentru ardeleni, în care a înscris 9 goluri și a oferit 12 pase decisive.

Mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.