Dezamăgirea ratării premiului FIFA The Best, acordat celui mai bun fotbalist al planetei, i-a făcut pe Erling Haaland și apropiații acestuia să ia în calcul transferul la Real Madrid, unde aceștia consideră că atacantul lui Manchester City s-ar bucura de o recunoaștere mai mare.
În ciuda unui sezon excelent, încununat cu 52 de goluri, 9 pase decisive și 4 trofee alături de Manchester City, Erling Haaland nu a obținut niciun mare premiu individual. Atât Balonul de Aur, cât și premiul FIFA The Best i-au revenit lui Lionel Messi, în prezent jucătorul americanilor de la Inter Miami.
În momentul în care Lionel Messi a fost anunțat câștigătorul premiului The Best la gala FIFA, în tabăra lui Haaland a existat rumoare. Tatăl atacantului de la Manchester City, Alf-Inge, a comentat că „este corect că Messi a câștigat, din moment ce a existat un sistem de votare”.
Apropiații lui Erling Haaland s-ar fi convins: „Are nevoie de un club precum Real Madrid”
În ciuda reacției diplomate, nu a părut că Haaland senior este de acord cu alegerea comună a jurnaliștilor, căpitanilor și selecționerilor echipelor naționale: „Va fi dificil ca cineva să repete sezonul pe care Erling l-a reușit, ca echipa lui să câștige totul iar el să bată toate recordurile. Îi urez tot succesul din lume oricui va încerca să bată recordul”.
Apropiații lui Haaland și-au exprimat dezaprobarea și în privat. Conform cotidianului Diario AS, aceștia au ajuns la concluzia că este nevoie ca Haaland „să meargă la un club precum Real Madrid” pentru a avea statutul necesar câștigării marilor distincții din fotbal, precum Balonul de Aur și premiile acordate de FIFA, respectiv UEFA.
Planul A, Kylian Mbappe. Dacă nu, Erling Haaland
De altfel, Real Madrid continuă să monitorizeze situația norvegianului. Vicecampioana Spaniei îl are ca prioritate pe Kylian Mbappe, dar în cazul în care francezul va refuza propunerea madrilenilor, aceștia se vor reorienta către Haaland.
Sursa citată scrie că în contractul lui Erling există o clauză de reziliere „mai apropiată de 100 de milioane de euro cât de 200”, un total pe care los blancos și-ar permite să-l plătească.
{{text}}