Liga 1

„Aroganța” lui Gigi Becali l-a enervat pe Neluțu Varga: „Cea mai mare greșeală”

Neluțu Varga și Gigi Becali, finanțatorii de la CFR Cluj și FCSB

Articol de Romeo Ene  —  miercuri, 31 ianuarie 2024

FCSB este lider detașat în Superliga. Trupa antrenată de Elias Charalambous (43 de ani) are 50 de puncte, în timp ce ocupanta locului 2, CFR Cluj, are 39.

Patronul vicecampioanei României, Gigi Becali, nu a ratat ocazia de a-și ironiza adversarele, iar omul de afaceri este de părere că echipa lui are titlul asigurat. Cu acest lucru nu este de acord patronul celor de la CFR Cluj, Neluțu Varga.

Neluțu Varga: „Au o problemă în momentul acela”

Neluțu Varga nu renunță la lupta pentru titlu. Patronul de la CFR Cluj l-a numit antrenor pe Adrian Mutu (45 de ani). Conducătorul echipei de pe locul 2 se bucură de abordarea pe care o are Gigi Becali și avertizează asupra faptului că FCSB va pierde puncte pentru că își va subestima adversarii.

„Să știți că asta e o mare prostie ce o fac ei. Dar nu comentez eu ce comentează ei. Eu vă spun că atunci când închizi ochii, e cea mai mare greșeală. Pe mine mă bucură chestia asta, pentru că ei dorm pe o ureche.

Dar o să vedeți că, atunci când CFR va începe să câștige trei-patru-cinci meciuri și ei se încurcă un singur meci, deja au sula în coaste. În momentul acela, au o problemă”, a spus Neluțu Varga, pentru playsport.ro.

FCSB primește vizita campioanei Farul Constanța în etapa #24 din Superliga. Partida are loc luni, 5 februarie, ora 20:00. CFR Cluj va juca în deplasare cu Petrolul într-o partidă care se va disputa sâmbătă, 3 februarie, ora 17:00.

Declarațiile lui Gigi Becali care l-au enervat pe Neluțu Varga

După 4-0 cu UTA, și după ce CFR Cluj și Universitatea Craiova au făcut pași greșiți, Gigi Becali anunța că e sigur că FCSB va lua titlul. Și că rivalele se luptă pentru locul secund.

Dacă noi intrăm cu 8 puncte diferență... Toți se bat pentru locul 2. Titlul e gata! E luat. Nu au ce să mai facă. Părerea mea că locurile 2-3 vor fi CFR Cluj și Craiova. Pe 4 și 5 vor fi Rapid și Farul. Nu știu care. Și Sepsi va fi pe locul 6. Așa cred eu că va fi. Nici arbitrii nu vor mai avea ce să facă”, a declarat Gigi Becali.

VIDEO. Gigi Becali, despre situația lui Compagno: „Are trei oferte. Să plece unde-o vrea”

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.