Daniel Pancu, selecționerul României U21, l-a lăudat pe Cătălin Vulturar (19 ani), mijlocașul central care va ajunge la Rapid de la Lecce.
Pancu îl are sub comandă pe Vulturar la naționala de tineret și a oferit 6 detalii despre mijlocașul de la Lecce.
Daniel Pancu îl laudă pe Cătălin Vulturar, ultimul transfer al Rapidului
„Are o educație foarte bună, are o capacitate de efort foarte mare, e un recuperator foarte bun și e un tip inteligent. La Lecce era căpitan la Primavera, deci are și calități de lider”, afirmă Pancu, potrivit fanatik.
„Eu am fost foarte mulțumit de el. Lecce l-a cumpărat de la UTA cu vreo 300.000 de euro când era doar un adolescent, ceea ce arată că era încă de atunci privit ca un tânăr cu un potențial mare. E mijlocaș defensiv sau număr 8. L-am folosit în ambele poziții.
Are o educație foarte bună, are o capacitate de efort foarte mare, e un recuperator foarte bun și e un tip inteligent, se încadrează ușor în sistem. Am fost foarte mulțumit de el, de Corbu și de Grameni, mijlocașii pe care i-am folosit.
Rapid urmărește, cu transferul acesta, politica pe care a avut-o deja CFR, pe care o are și Craiova, o are și FCSB. Despre Hagi nu mai vorbesc, ca el are tinerii lui!”, a mai declarat Pancu, potrivit sursei menționate.
Rapid îl transferă pe Cătălin Vulturar
Din informațiile Gazetei Sporturilor, Vulturar urmează să facă vizita medicală și mai sunt de pus la punct anumite detalii pentru a se semna înțelegerea.
Cătălin Vulturar a fost format la UTA Arad, pentru care a jucat în Liga 2, iar în octombrie 2020 a fost cumpărat de Lecce. El s-a pregătit în mai multe rânduri cu echipa de seniori, dar a jucat doar la juniori.
A strâns 22 de partide, reușind două goluri și trei pase de gol. Vulturar e internațional român de tineret, fiind convocat la U16, U18, U19 și la U21, pentru care a bifat trei selecții.
{{text}}