Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Alexandru Bourceanu a dezvăluit cât de mult se implica Gigi Becali la FCSB în mandatul lui Laurențiu Reghecampf: „Mi-aduc aminte destul de multe lucruri. Simțeam autoritatea sa”

Laurențiu Reghecampf

Articol de Emanoil Ursache   —  joi, 01 februarie 2024

Alexandru Bourceanu (38 de ani), triplu campion al României cu FCSB și fost căpitan al „roș-albaștrilor”, a vorbit despre implicarea lui Gigi Becali la echipă în perioada în care Laurenţiu Reghecampf era antrenorul actualului lider al Ligii 1.

Bourceanu a recunoscut că „în cea mai mare măsură” deciziile privind alcătuirea primului 11 și efectuarea schimbărilor îi aparțineau lui Laurențiu Reghecampf, ceea ce trădează că și într-una dintre perioadele de glorie de la FCSB Becali avea un cuvânt de spus, fie și într-o proporție scăzută.

Alexandru Bourceanu: „Reghe avea grijă în măsură de peste 95%”

„Dar în acea perioadă nu exista rumoarea asta (n.r.- implicarea patronului Gigi Becali peste deciziile antrenorului). Reghe avea grijă de asta în măsură de peste 95%. Așa văd eu lucrurile. Poate ceilalți știu mai multe lucruri.


Eram implicat extrem de mult în viața echipei și aveam și o relație cu Reghe, nu e nimic de ascuns. Nu știu dacă a fost cel mai bun lucru din perspectiva imaginii pe care am avut-o în acea vreme.

Dar în cea mai mare măsură consideram că deciziile erau ale lui.

Eram 7-8 jucători în vestiar, un grup care puteam oricând să ne spunem păsurile. Discutam în vestiar, existau discuții deschise, iar la final decizia o lua el”, a declarat Alexandru Bourceanu, conform Digi Sport.

Laurențiu Reghecampf, văzut ca un antrenor autoritar, dar deschis


Totodată, campionul mondial la minifotbal și-a caracterizat fostul antrenor ca fiind autoritar în decizii, dar deschis totuși la discuții cu elevii săi.

„Da, Reghe era autoritar în vestiar. Mi-aduc aminte destul de multe lucruri. Simțeam autoritatea sa, era un antrenor care ne lăsa să vorbim, să ne spunem punctul de vedere, spre deosebire de alți antrenori autoritari, care nu te lasă să vorbești.

Ce înseamnă autoritar? Când se ajungea la o decizie, era decizia lui. Cel puțin în vestiar, pentru că ce se întâmpla mai în spate nu mai știu. Cu siguranță existau discuții în spate, ne gândeam și noi, ca zvon, că există această posibilitate. Există rumoare în vestiar”, a mai spus Alexandru Bourceanu.

VIDEO Laurențiu Reghecampf a lăsat mască un reporter: „E de trei ori mai scumpă decât mașina mea. Care e motivul?”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.