Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT / POVESTE

Imagine emoționantă în familia Phelps » „Băieții sunt captivați de cel mai nou frate al lor, vor să aibă grijă de el”

Copiii familiei Phelps, Boomer, Beckett, Maverick și micuțul Nico Foto: Instagram

Articol de Luminița Paul   —  joi, 01 februarie 2024

Michael Phelps, 38 de ani, cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, și soția sa, Nicole, au devenit părinți pentru a patra oară. Venirea pe lume a lui Nico i-a încântat pe copiii mai mari ai cuplului, Boomer, Beckett și Maverick.

Anul trecut, în octombrie, la ceremonia în cadrul căreia a fost introdus în International Swimming Hall of Fame, Michael Phelps, 38 de ani, a anunța că el și soția sa, Nicole, așteaptă al patrulea copil.

Pe 16 ianuarie 2024 a venit pe lume Nico, cel mai mic frățior al lui Boomer, 7 ani, Beckett, 5, și Maverick, 4. Sosirea acasă a bebelușului i-a încântat pe copiii mai mari ai cuplului.

Piesa de puzzle care lipsea


„Au trecut două săptămâni de când suntem o familie de 6 persoane și nu aș putea fi mai fericită decât acum. Cineva l-a numit pe Nico «bebelușul familiei» și este 100% adevărat”, a scris Nicole Phelps, fostă Johnson, pe contul ei de Instagram, alături de o emoționantă fotografie în care Boomer, Beckett și Maverick îl țin în brațe pe Nico.

Băieții sunt captivați de cel mai nou frate al lor, nu vor altceva decât să îl iubească, să aibă grijă de el – și de mama lor – și să fie aproape.

Nu eram sigură cum va fi viața cu încă un nou-născut, cu încă un copil...dar este ca piesa de puzzle despre care nu știam că lipsește”, a încheiat ea.

Viața alături de cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice nu este însă întotdeauna ușoară pentru Nicole, 38 de ani, fostă Miss California 2010.


Medaliile, succesul și siguranța financiară nu aduc tot timpul liniștea. Este și cazul lui Michael Phelps, cu 28 de distincții olimpice în palmares, care se luptă cu depresia de ani buni. Nicole a vorbit deschis în 2021 pentru publicația Today Parents despre problemele multiplului campion olimpic.

„Nu știu ce m-aș face fără el. E un tată și un partener extraordinar”, a mărturisit ea.

„Tati are o zi grea, are nevoie să stea singur”

Michael Phelps, Nicole și bebelușul Nico Foto: Instagram

Destăinuirea lui Nicole a continuat: „Mi-am spus că-l pot repara, că pot să fiu psihologul său, că sunt tot ce are el nevoie. Însă am învățat că nu poți să pui stăpânire pe ce simt oamenii, oricât de mult ți-ai dori acest lucru.

Băieții vor să-l ajute și ei când are o zi mai proastă. Încearcă să-l înveselească, în special Boomer pentru că e cel mai mare. Atunci trebuie să-i explic că tati are o zi mai grea și are nevoie să stea singur". Pentru a-l ajuta pe soțul său, Nicole a apelat și ea la un psihoterapeut.

Michael Phelps: „E ceva ce a trebuit să accept”

La rândul său, Michael Phelps recunoaște că încă are zile rele. "Problemele mele nu dispar niciodată. Nu vezi linia de sosire. Nu mă voi vindeca niciodată, dar e ceva ce a trebuit să accept, cu care am învățat să conviețuiesc și să-l transform într-una dintre priorități. Și da, este mai ușor să vorbești decât să pui în practică", a avertizat multiplul campion olimpic și mondial.

Michael Phelps și ultima medalie de aur olimpică pe care a cucerit-o, la Rio, cea de la ștafetă 4x100 m liber Foto Imago

Michael și Nicole s-au căsătorit în 2016. Americanul a vorbit prima dată despre problemele sale în 2014, când a dezvăluit că s-a gândit de mai multe ori să-și pună capăt zilelor.

Michael Phelps a marcat istoria înotului prin performanțele sale realizate într-un interval extins de timp. A cucerit prima sa medalie, cea de aur la 200 m fluture, în 2001, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, și s-a retras din sport după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016.

Ultima cursă olimpică a lui Michael Phelps la Rio 2016

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.