Manchester United a câștigat cu Wolves, scor 4-3, în etapa #22 din Premier League. Desfășurarea scorului a fost una dramatică, „diavolii” au câștiga în minutul 90+7.
United a avut 2-0 și 3-1, însă Wolves a egalat în minutul 90+5. Părea că meciul se va termina egal, însă Mainoo a punctat pentru United în minutul 90+7.
Rashford a deschis scorul cu un șut plasat de la 16 metri, la colțul lung, iar Hojlund a făcut 2-0 după o deviere din câțiva metri în poarta adversă.
Wolves a redus din diferență prin Sarabia, care a transformat un penalty, însă nou-intratul McTominay a făcut 3-1 pentru United cu capul, după un corner.
Nebunia a început în minutul 85, când Kilman a înscris din apropiere, după un corner. Iar în al 5-lea minut al prelungirilor, Neto a egalat la 3 cu un șut plasat la colțul scurt.
Meciul nu avea să se termine așa, mijlocașul Mainoo a luat o acțiune pe cont propriu și a trimis imparabil la colțul lung. United e pe locul 7 în Premier League, cu 35 de puncte, cu 8 mai puține decât Aston Villa, echipa de pe poziția a patra.
Erik ten Hag: „Nu se poate așa ceva!”
La finalul meciului, Erik ten Hag, antrenorul lui United, s-a arătat deranjat de modul în care a evoluat scorul cu Wolves, însă l-a lăudat pe Mainoo.
„Să fiu sincer, sentimentele mele sunt amestecate. Pentru un suporter neutru, a fost ceva grozav de văzut. Dar, ca manager, când domini o oră și ar trebui să ai 3-4 goluri avans, dar primește goluri cum am primit noi, e clar că ceva nu a mers, nu se poate așa ceva!
Mainoo are un progres fantastic. Are abilități grozave, e un mijlocaș modern. Poate ataca, se poate apăra, are inteligență și forță fizică”, a declarat ten Hag, citat de Sky Sports.
{{text}}