Handbal

Dinamo l-a transferat pe Andre Gomes » Mutarea săptămânii în Europa: „Provocarea carierei!”

Dinamo, campioana României la handbal masculin, a anunțat transferul interului stânga portughez Andre Gomes (25 de ani).

Articol de Adrian Jitea   —  vineri, 02 februarie 2024

Dinamo, campioana României la handbal masculin, a anunțat transferul interului stânga portughez Andre Gomes (25 de ani).

Dinamo domină handbalul intern, dar Xavi Pascual își dorește o calificare în Final Four-ul EHF European League. Campionii României au reușit o mutare de răsunet, lăudată de fanii handbalului european.

Andre Gomes vine de la Al Safa, din Arabia Saudită, și se va alătura lotului dinamovist în luna februarie. A semnat un contract valabil până la finalului sezonului 2024/2025. 

Dinamo l-a transferat pe Andre Gomes


Andre Gomes este unul dintre copiii-minune ai handbalului portughez. Are meciuri în Liga Campionilor, alături de Porto, jucând și în cel mai tare campionat al Europi, la Melsungen. În vara lui 2023 a ales o variantă inedită, transfer în Arabia Saudită. Acum revine pe bătrânul continent.

Interul stânga are 30 de apariții în prima reprezentativă a Portugaliei. A marcat 76 de goluri.

Andre Gomes, prezentat la Dinamo

Andre Gomes, mutarea săptămânii în handbalul european


Nedzad Smajlagic, comentator sportiv specializat în handbal, a lăudat mutarea: „Xavi Pascual i-a avut sub comandă pe Mikkel Hansen, Nikola Karabatic, Kiril Lazarov și alte superstaruri. S-a descurcat cu toți, i-a făcut să progreseze. Andre Gomes va fi cea mai mare provocare din cariera lui”.

Un alt fan al handbalului european a punctat: „Dacă va fi cu mintea la handbal, Andre Gomes are totul pentru a juca la cele mai bune echipe ale Europei. Cu el, Dinamo devine o candidată la câștigarea European League! Va marca mult. Contează și că va fi pregătit de Xavi Pascual. E cel mai bun lucru care i se putea întâmpla”.

Andre Gomes avea nevoie de un antrenor ca Xavier Pascual! La 18 ani, Andre Gomes era deja o mare speranță a handbalului portughez. La 21 ani se consacra în EHF Champions League, la FC Porto. La 23 de ani a plecat în cel mai puternic campionat din lume, cel german, la Melsungen. Transferul lui în Arabia Saudită, în vara anului trecut, într-un moment în care era foarte bine cotat, a surprins pe mulți. 



După șase luni a renunțat la contract și revine în Europa, la Dinamo, sub comanda lui Xavier Pascual, un antrenor care a dovedit de atâtea ori că poate pune în valoare orice handbalist. Andre Gomes are doar 25 ani și este în continuare cotat la unul dintre cei mai talentați jucători portughezi ai momentului. Cât de curând, îl veți vedea pe teren, în tricoul campioanei României

- Comunicat Dinamo

VIDEO. Xavier Pascual, mesaj superb pentru Cristina Neagu: „E comparabilă cu Karabatic! Ea reprezintă România”

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.