International   •   Campionate   •   BARCELONA

Xavi lansează acuzații grave la adresa Realului: „Alterează competiția săptămână de săptămână. Și un orb vede”

Xavi Hernandez (43 de ani) o acuză pe Real Madrid în privința arbitrajelor foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 03 februarie 2024

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez, susține că Real Madrid influențează arbitrii prin numeroasele comentarii pe care le fac oficialii săi la adresa acestora.

Xavi Hernandez a preluat discursul președintelui Barcelonei, Joan Laporta, și a lansat la rându-i un atac dur la adresa rivalei Real Madrid. „Da, am spus că nu-mi place ca arbitrii să fie influențați, iar ei o fac în fiecare săptămână.

Arbitrii sunt influențați. Cazul Negreira nu ne-a ajutat și asta este o realitate. Dar trebuie să trăim cu asta. Sunt sută la sută de acord cu cuvintele președintelui. Este o realitate și nu putem să-l mințim pe fanii noștri”, a comentat antrenorul formației blaugrana la conferința de presă de dinaintea partidei din campionat cu Alaves.

Xavi Hernandez: „Sunt foarte surprins că permitem asta”


În ce măsură influențează competiția? Xavi n-are nicio îndoială: „Chestia este că nu sunt președintele Federației sau La Liga. Sunt foarte surprins că permitem asta. Alterează competiția complet, săptămână de săptămână.

Și un orb o vede. Cholo Simeone a spus-o deja, nu? Că nu suntem proști. Noi o vedem și toată lumea o vede, dar mass-media este cea care trebuie să spună asta”.

Important nu este ce dezvăluie ei, la Real Madrid Television, ci ceea ce se întâmplă. Ei cred că suntem cu toţii nişte proşti şi asta ne înfurie.



Diego Simeone, antrenor Atletico Madrid

Xavi Hernandez îi dă dreptate președintelui Joan Laporta în privința sa


Antrenorul Barcelonei a comentat inclusiv o afirmație a președintelui său, Joan Laporta, potrivit căreia la ce rezultate are echipa, orice antrenor în afara lui ar fi fost dat afară. 

„Am spus-o și eu deja. Dacă obiectivele nu sunt îndeplinite, trebuie să pleci. Primul an am ajuns pe locul doi, al doilea a fost foarte bun. Iar în al treilea așteptările nu au fost îndeplinite.

Ce a spus președintele am spus acum o lună. Este vorba despre rezultate, este fotbal. Și de aceea am luat decizia de a pleca pe 30 iunie, nu din cauza criticilor din presă sau din cauza sănătății mintale, așa cum s-a spus. Așteptările nu au fost îndeplinite și clubul are nevoie de o schimbare de direcție”, a admis Xavi.

Înaintea meciului de sâmbătă, cu Alaves, echipă la care evoluează Ianis Hagi, Barcelona se află pe locul 4 în LaLiga, la 10 puncte distanță de liderul Real Madrid.

Este o ruşine ce s-a întâmplat în meciul lui Real Madrid cu Almeria. Toată lumea a văzut, în schimb ei spun că arbitrii o favorizează pe Barcelona.



Joan Laporta, președintele Barcelonei, la postul de radio RAC1

VIDEO. Carlo Ancelotti, reacție după ce Xavi a anunțat că pleacă de la Barcelona la finalul sezonului

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.