Florin Prunea susține că Mircea Lucescu va veni la Dinamo, ca antrenor sau în conducere. Fostul portar și președinte al „câinilor” nu exclude ca Ion Țiriac să-l însoțească.
Dinamo se află într-o situație dezastruoasă în campionat. E ultima în clasament, la 9 puncte de baraj și la 11 de salvare! Însă fostul său portar și președinte, Florin Prunea, vede și o rază de speranță. Întoarcerea în club a două mari personalități, Mircea Lucescu și Ion Țiriac. De revenirea lui Lucescu este chiar sigur!
„Eu zic că nea Mircea va ajunge la Dinamo, vă zic eu. Ori în calitate de preşedinte, ori manager sau chiar manager-antrenor, de ce nu? L-aş dori şi pe domnul Ţiriac, este dinamovist şi el. Dar în ceea ce-l privește pe nea Mircea sunt convins că viitorul lui este legat de Dinamo, orice ar zice unii sau alţii”, a comentat Prunea azi, după un meci de old boys.
Mircea Lucescu a discutat deja cu Ion Țiriac
Mircea Lucescu a și discutat cu Ion Țiriac și a lăsat să se înţeleagă că există posibilitatea de a demara un nou proiect. „Am avut o întâlnire şi am discutat. Vom vedea, ne gândim. Suntem doi oameni care se respectă extraordinar şi îi leagă aşa o istorie de cel puţin 55-60 de ani, de când am început să-l urmăresc pe el, el pe noi.
Chiar dacă nu apare la meciuri, venea la meciurile noastre peste tot şi pe urmă pleca. Este foarte ataşat de culorile echipei naţionale. Şi pe unul, şi pe altul ne-a interesat evoluţia sportului românesc. Încercăm să ne dăm seama din nou de ce… Talentul e acelaşi, nu s-a întâmplat nimic. Suntem construiţi pentru a face sport”, a fost citat Mircea Lucescu de Orange Sport.
Florin Prunea: „Ar fi cea mai mare greșeală ca suporterii să se întoarcă împotriva echipei”
Prunea crede că „o retrogradare n-ar fi o tragedie. Tragedii sunt altele mai mari, dar sigur că atunci când vorbești despre un club atât de mare și despre un club cum este Dinamo și care se obișnuiește cu retrogradarea nu este bine.
Nu acesta este Dinamo, toată lumea știe. Dinamo înseamnă suporterii în număr foarte mare, istoria acestui club. Acum, Dinamo trece prin momente foarte grele și lumea înțelege. Vedeți că suporterii încurajează până în ultima secundă, merg în continuare după echipă. E normal să fie așa.
Ar fi cea mai mare greșeala ca suporterii să se întoarcă împotriva echipei. În momentul în care se va întâmpla asta, va fi foarte greu. Echipa trebuie susținută. La toate cluburile mari sunt facțiuni ale galeriei, nu sunt împărțiți. Este o idee falsă. Aceste facțiuni reprezintă aceeași echipă, tot Dinamo. Așa este de când lumea”.
{{text}}