Campionate

Bayern continuă cursa de urmărire a liderului din Bundesliga » Victorie după ce a fost condusă cu 1-0

Bayern Munchen, victorie în etapa 20 din Bundesliga, foto: Getty Images

Articol de Romeo Ene  —  Saturday, 03 February 2024

Bayern Munchen a învins-o pe Borussia Monchengladbach, scor 3-1, în etapa 20 din Bundesliga și se menține pe locul 2.

Oaspeții au condus cu 1-0, însă nu au reușit să plece cu punct de pe Allianz Arena și continuă forma slabă din acest sezon.

Bayern a fost condusă de Monchengladbach, dar a egalat înainte de pauză

Bavarezii au început tare meciul și au lovit bara transversală în minutul 6, după un șut expediat de Leroy Sane (28 de ani). Harry Kane (30 de ani) a fost și el aproape de a marca în minutul 31, dar portarul Moritz Nicolas a intervenit.

În cele din urmă, oaspeții au deschis scorul în minutul 35. Nico Elvedi (27 de ani), fostul adversar al naționalei României din preliminariile Campionatului European, a înscris după pasa lui Jordan Siebatcheu.

Bucura a durat 10 minute, iar Bayern a restabili egalitatea chiar înainte de pauză, prin puștiul Aleksandar Pavlovic (19 ani), care înscrie pentru al doilea meci consecutiv. 

Monchengladbach s-a retras în repriza secundă, iar Bayern a forțat victoria. Mai întâi, Harry Kane a ratat o ocazie importantă în minutul 63, dar portarul oaspeților a fost atent. 7 minute mai târziu, vârful englez a înscris golul de 2-1, după un șut din interiorul careului.

Nu a fost scorul final al partidei pentru că Bayern a mai punctat o dată până la final, prin fundașul Matthijs de Ligt (24 de ani), după o lovitură cu capul, din interiorul careului mic. S-a terminat 3-1 pentru Bayern Munchen, care își păstrează locul 2 în Bundesliga, cu 50 de puncte după 20 de etape.

Leverkusen, lider în Bundesliga » Rezultatele etapei 20

Bayerl Leverkusen continuă sezonul fabulos pe care îl face sub comanda lui Xabi Alonso și conduce clasamentul din Germania. Leverkusen s-a impus pe terenul lui Darmstadt, scor 2-0, după golurile marcate de Nathan Tella ('33, '52). Trupa lui Xabi are un avans de 2 puncte față de Bayern Munchen.

Etapa viitoare se anunță un mare derby în Germania. Echipele de pe primele două locuri, Leverkusen și Bayern, se înfruntă într-un meci care ar putea decide favorita la titlu în Bundesliga.

Celelalte rezultate înregistrate în etapa 20 din Bundesliga:

  • Bochum - Augsburg 1-1
  • Freiburg - Stuttgart 1-3
  • Mainz - Bremen 0-1
  • *de la 19:30 se joacă Koln - Frankfurt
  • *mâine, 4 februarie se dispută: Wolfsburg - Hoffenheim și RB Leipzig - Union Berlin

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.