Altele

Decizie de 6 milioane de euro după ce s-a spus că vor divorța! Ce au făcut Sergio Ramos și Pilar Rubio

+37 Foto
Sergio Ramos și Pilar Rubio // foto: Instagram @ sergioramos

Articol de Romeo Ene  —  Monday, 05 February 2024

În contextul zvonurilor că s-ar îndrepta către divorț, Sergio Ramos (37 de ani) și Pilar Rubio, soția lui, își vând conacul din orașul La Moraleja (Spania). Proprietatea dispune de multe facilități și proprietăți pe un teren de 2500 de metri pătrați.

Cuplul se îndepărtează din ce în ce mai mult de Madrid, un loc extrem de special pentru ei, unde și-au început povestea de dragoste și au întemeiat o familie numeroasă. Cei doi au 4 copii, Sergio, Marco, Alejandro și Maximo Adriano. 

+21 Foto
Conacul lui Sergio Ramos, foto: Idealista

Sergio Ramos și soția sa își vând conacul din Spania

Cuplul a luat decizia de a scoate la vânzare conacul din La Moraleja, acolo unde a locuit câțiva ani, precizează AS.com, care citează portalul Idealista, un site de vânzări și închirieri de proprietăți.

Locuința este situată în una dintre cele mai scumpe zone de lângă Madrid, iar Ramos o vinde cu 6 milioane de euro, preț accesibil pentru puține buzunare. Conacul are aproximativ 1000 de metri pătrați și este împărțit pe două etaje.

Este un adevărat complex, cu mai multe dormitoare, băi, dressinguri, dar și un lift care facilitează deplasarea. În cazul în care Ramos va vinde conacul cu 6 milioane de euro, atunci va face o super-afacere. El și soția lui au plătit 1,5 milioane de euro în 2017 pentru acest complex.

Locuința a fost recent renovată recent cu „materiale de înaltă calitate”, anunță sursa citată, care încearcă să justifice prețul ridicat solicitat de Ramos și Pilar Rubio. Momentan, nu se știe dacă cuplul este deschis la o negociere.

Căsătoriți din anul 2019, Sergio Ramos și Pilar Rubio au pozat mereu în cuplul perfect. Au împreună patru băieți, pe care nu s-au oferit să îi expună public la diferite meciuri de fotbal ale sportivului sau în fotografii, pe rețelele de socializare.

Pilar Rubio: „Îmi pare rău că vă plac serialele turcești”

Pilar Rubio (45 de ani) a vorbit despre zvonurile apărute recent în legătură cu un posibil divorț de soțul ei, Sergio Ramos (37 de ani), fundașul central al Sevillei.

Întotdeauna am fost o familie unită, ne iubim la nebunie și ne bucurăm de fiecare zi împreună. Momentan așa este și va continua să fie așa. În fiecare zi se inventează lucruri noi, niște prostii, dar evident știți că nu avem timp să negăm asta. Se spun atâtea prostii, încât e uimitor”, a declarat Pilar Rubio, potrivit sport.es.

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.