Rasismul lui Dorinel. Atâta tot

2024. Doar teleportarea nu s-a inventat, dar lumea încă nu înțelege rasismul. Vorbim împreună și ne înțelegem separat, cam așa s-ar rezuma dialogul surd pe care-l sesizăm, din când în când, în sport când ne confruntăm cu rasism, xenofobie sau homofobie.

Pentru mulți, rasismul cosmetizat în limbaj figurat e o non problemă. „Hai, domne, ce a zis? Așa e pe stadion, vă pierdeți timpul cu lucruri neimportante”. Ăsta e mesajul celor ocupați cu adevăratele probleme din sport.

Rasismul, aș! A zis și el așa, a fost doar o glumă, n-a vrut să zică ce a zis. Pe ăia care înjură îngrozitor nu-i auziți?

Vă asigur că-i auzim, doar că nu ajută să acoperim o problemă cu alta. Iar când oamenii nu înțeleg greșeala făcută nici după ce li se explică, abia atunci sesizăm abisul în care ne aflăm.

Dorinel Munteanu și alți antrenori chiar mai mari au fost jigniți oribil în Giulești, dar și pe alte stadioane. Ce nu înțelege tehnicianul de la Galați e că a greșit. La cald, a încercat să răspundă măscărilor unor fani cu ceea ce i s-a părut a fi ceva mai blând decât o înjurătură. Rasismul însă e un flagel care învăluie societatea și sufocă o parte discriminată a acesteia. Să te iei de culoarea pielii cuiva nu e OK.

Noaptea e un sfetnic bun. Sau nu

La 12 ore de la mostra de rasism lansată în direct la TV, Dorinel Munteanu tot nu înțelege ce a făcut, nu vede nimic greșit în discursul său. Știe una și bună: a fost jignit și a răspuns în aceeași notă. Numai că, nu e chiar așa. Preconcepțiile nu-i permit să vadă problema. 

Nu am jignit pe nimeni, nu cred că bronzul, faptul că le-am zis «bronzanți», e ceva rasist. A spune că un om e bronzat... Ce înseamnă asta? A fost... eu știu... Cu ce l-am jignit? NU am sărit calul, ce nu e OK?!

Rasismul nu e ceva ce definim noi după cum ni se pare, există atâtea feluri prin care te poți educa despre un subiect și nu e niciodată târziu să o faci. Faptul că te referi la „unii, câțiva oameni” e irelevant. Remarcele cu iz rasist nu sunt mai puțin grave în funcție de numărul persoanelor despre care vorbești.

Un fotbalist atât de mare pentru România, care a jucat în Belgia și Germania, care și-a pus amprenta la națională, refuză să accepte că a greșit, că a jignit. A fost Dorinel provocat? Nu avem motive să nu-l credem, a fost răspunsul lui un derapaj? Cu siguranță.

„Mai grele sunt cuvintele pe care mi le-au adresat mie pe tot parcursul meciului, nu m-au lăsat să-mi fac meseria, să-mi antrenez echipa”, spune, apăsat, Dorinel.

Asta e o dezbatere deschisă, la care vă și invit să participați, dar preocuparea n-ar trebui să fie care a „dat” mai tare, ci cum putem face ca stadioanele să fie un loc în care să-ți poți aduce familia, în care să te bucuri de fotbal, nu să fii preocupat să le acoperi urechile copiilor cărora vrei să le prezinți frumusețea fotbalului.

E oribil să fii înjurat non-stop, așa cum spune tehnicianul că i s-a întâmplat pe Giulești. La fel de rău e și să reacționezi așa cum a făcut-o el.

O poveste fără sfârșit

Dorinel nu e singur și nu e singurul. Sunt destui care gândesc la fel, iar cei care ar trebui să ia măsuri, să facă legi care să descurajeze discriminarea de orice fel își văd liniștiți de altele.

Aproape că nu e meci al Rapidului fără ca fanii adverși să nu iasă în decor cu scandări cu iz rasist. Pentru că sunt convinși că nu e jignire mai mare decât să-i numești pe cei din Giulești „bronzați” și alte derivate de genul acesta. Oamenii au idei puține și fixe.

Partidele jucate de Sepsi în Capitală, dar și în orașe din provincie sunt un prilej pentru mesaje și scandări xenofobe.

Cum ar fi ca momente de genul acesta să ducă la pierderea meciului cu 0-3 și, în caz de recidivă, sancțiunea să însemne și o depunctare? Apelurile crainicului la decență nu ajută. Nu ajută nici întreruperea meciurilor pentru câteva minute. Nici trimiterea la vestiare și revenirea pe gazon mai apoi, vezi cazurile din Serie A, cel mai recent cu Mike Maignan și fanii lui Udinese în prim-plan.

Complicitatea

Prin studiourile TV, în astfel de momente se caută scuze, se aruncă vina pe presă, pe cine altcineva? „Facem din țânțar armăsar, din «bronzați» rasism, inventăm noi ca să avem subiecte, derapaje, bombe nucleare. Presa, în general...”, spune Marcel Pușcaș la Digi Matinal.

Presa, din fericire, e ceva mai documentată pe acest subiect și n-ar fi rău ca, din când în când, oamenii din fotbal să învețe din presă, așa cum jurnaliștii ascultă părerile avizate ale celor care „au dat cu piciorul în minge”, nu doar au scris despre asta. :)

E nevoie de o documentare mai bună în privința subiectelor delicate. De o abordare care să ajute, nu să perpetueze greșelile. De educare, nu de justificări venite din prietenie.

„Am reacționat ca un om normal, n-am jignit pe nimeni”, insistă Dorinel Munteanu la DigiSport Matinal.

„Dacă nimeni nu intervine e o problemă mare”, îl susține Florin Prunea.

Da, are dreptate, doar că la fel de mare e problema și că nu se intervine cu sancțiuni. Firmele care asigură securitatea la meciuri ar trebui să-și facă treaba mai bine și să scoată din stadion suporterii recalcitranți, să verifice mai bine fanii care intră cu materiale pirotehnice și provoacă întreruperea partidelor. Arbitrii și observatorii sunt adesea loviți de surzenie când pe arenele din România se întâmplă fapte reprobabile.

„Lor le convine ca la fiecare meci al lui Bergodi, când merge în deplasare, să pună 10-20 de inși acolo și să dea cu monede, cafele? Eu nu cred că le-ar conveni”, plusează fostul goalkeeper al naționalei.

Regulile pe stadioane nu se fac în funcție de cum le convine spectatorilor.

„La rece”, Dorinel vede un atac la persoană, e convins că „s-a făcut caz” de declarațiile sale. Faptul că se insistă pe acest subiect n-are nimic de-a face cu dorința de a-l incrimina pe antrenor. De altfel, se descurcă de minune singur. Se face atâta caz pentru că rasismul e o problemă reală în România și în lume. Atâta tot.