Basarab Panduru, fost internațional, cere ca Istvan Kovacs să fie suspendat 4 luni după greșelile flagrante de la meciul Sepsi - Universitatea Craiova, scor 1-3.
Kovacs a făcut 6 erori majore și i-a avantajat pe olteni pe terenul lui Sepsi, motiv pentru care a primit nota 1 în caseta GSP.
Basarab Panduru: „Istvan Kovacs ar trebui suspendat 4 luni”
„El e foarte bine pregătit fizic, dar tot timpul e departe de faze, niciodată nu e aproape, e la 20 de metri de faze.
După greșelile astea, Kovacs trebuie să stea patru luni de zile. Patru luni de zile trebuie să-i dai suspendare!”, a declarat Basarab Panduru, potrivit orangesport.
Istvan Kovacs, 6 greșeli în Sepsi - CSU Craiova 1-3
Kovacs trebuia să acorde două pentalty-uri în favoarea lui Sepsi în prima repriză. Unul la Debeljuh, faultat de Raul Silva în careu (19), altul la Păun, lovit cu piciorul în gheată, de Danciu (26). Nici arbitrul din camera VAR, Sorin Costreie, nu a intervenit în aceste două faze.
În minutul 45+5, o nouă eroare a lui Kovacs, tot pro-Craiova. Raul Silva îl busculează pe Debeljuh, undeva în zona mijlocului terenului (foto), intervenție pentru care s-ar fi impus cartonașul galben. Ar fi fost al doilea pentru stoperul brazilian al alb-albaștrilor, implicit eliminare!
Istvan Kovacs continuă „show”-ul la reluare
După reluare a continuat „spectacolul” jalnic dat de Kovacs. În minutul 50, Mitriță îl lovește cu cotul în figură pe Ciobotariu (foto), dar Kovacs a lăsat jocul să continue. Verdictul specialistului contactat de GSP: cartonaș roșu pentru mijlocașul Craiovei.
La o centrare la firul ierbii, în careul lui Sepsi, Markovic l-a călcat pe gheată pe Denis Ciobotariu, dar Kovacs a dat penalty pentru Craiova! Altă eroare gravă! De data asta s-a trezit VAR-ul, care l-a trimis pe Kovacs la monitorul TV, să revadă faza.
Ulterior, arbitrul din Carei a greșit și invers. Oteliță l-a ținut de tricou pe Mitriță, iar acesta n-a mai ajuns să reia spre poartă pasa lui Koljic. Penalty? Clar, dar abia după ce VAR-ul l-a întors să revadă faza. Koljic, execuție perfectă, 1-2.
{{text}}