Campionate

Ce a vrut să spună? Griezmann, postare enigmatică după ce Atletico a încurcat-o pe Real Madrid

Antoine Griezmann // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  Monday, 05 February 2024

Imediat după Real Madrid - Atletico 1-1, Antoine Griezmann (32 de ani), cel mai important jucător rojiblanco, a publicat o postare enigmatică pe X, fostul Twitter.

Real Madrid avea șansa de a se distanța la 4 puncte de Girona, principala ei urmăritoare, dar nu a reușit să o învingă pe Atletico în etapa 23 din La Liga.

A fost 1-1, după ce Brahim Diaz a deschis scorul pentru los blancos (minutul 20), iar Marcos Llorente a egalat în prelungiri, '90+3.

La scurt timp după fluierul final, Griezmann a publicat două emoticoane de râs pe contul lui de X, fostul Twitter, unde îl urmăresc 8,6 milioane de oameni.

Antoine Griezmann, mesaj enigmatic după Real Madrid - Atletico 1-1

Nu este clar la ce a făcut trimitere Griezmann în postarea care a ajuns la 11,4 milioane de oameni. Francezul fie a râs de rivali pentru că i-a încurcat într-un meci important, ori a fost un mod ironic de a protesta față de anularea golului înscris de Stefan Savic în minutul 48.

Muntenegreanul punctase cu capul după un corner, dar reușita i-a fost anulată pentru că Saul, aflat în ofsaid, l-a obstrucționat pe portarul Realului, Andriy Lunin.

După anularea golului rojiblanco, și Pablo Maffeo, fundaș dreapta la Mallorca, ex-Girona, a reacționat pe contul de X, cu un emoticon de râs. Aversiunea pe care catalanul o simte față de Real Madrid este de notorietate. În meciurile contra los blancos, el s-a ciondănit adesea cu Vinicius Junior, adversarul direct.

Real Madrid - Atletico 1-1, rezumat VIDEO

Zece puncte între Real și Atletico Madrid

În urma rezultatului, Real Madrid rămâne lider în La Liga, cu 58 de puncte, două peste Girona, 8 peste Barcelona, 10 peste Atletico.

Pentru Griezmann & Co. urmează un duel tare în turul semifinalelor Cupei Regelui, cu Athletic Bilbao, apoi o deplasare complicată în campionat, la Sevilla.

Griezmann a înscris 18 goluri în acest sezon, într-un total de 33 de apariții. Campionul mondial din 2018 se laudă și cu 7 pase decisive.

Tot din La Liga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.