Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - CSU CRAIOVA 1-3

Balaj, după ce Istvan Kovacs a distrus meciul dintre Sepsi și CSU Craiova: „Acolo sunt mai grave greșelile”

Fostul arbitru internațional Cristi Balaj, acum președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit la GSP Live despre greșelile de arbitraj ale lui Istvan Kovacs din Sepsi - CSU Craiova 1-3.

Articol de Alexandru Mone   —  luni, 05 februarie 2024

Fostul arbitru internațional Cristi Balaj, acum președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit la GSP Live despre greșelile de arbitraj ale lui Istvan Kovacs din Sepsi - CSU Craiova 1-3.

Balaj crede că arbitrii din teren au tendința de a se relaxa în timpul meciului, știind că o eventuală greșeală poate fi corectată din camera VAR.

VIDEO. Cristi Balaj, președinte CFR Cluj: „Greșelile din camera VAR sunt mai grave decât cele din teren”


„Am văzut anumite reluări de la Sepsi - CSU Craiova. Există camera VAR, care, când apar greșeli, sprijină arbitrul din teren sau îl corectează. Probabil există și o oarecare relaxare a arbitrilor știind că există această plasă de siguranță. Nu cunosc sentimentul pentru că nu am avut șansa de a avea un asemenea sistem și atunci îmi este greu să știu ce simte un arbitru acum”, a declarat Balaj.

Întrebat dacă VAR-ul dăunează concentrării unui arbitru în timpul meciului, fostul „cavaler” a adăugat: „Da, dar beneficiile sunt reale atunci când sunt corectate anumite greșeli ale arbitrului din teren”.

Cristi Balaj: „VAR beneficiază de unghiuri pe care arbitrul din teren nu le are”

Pornind de la scandalul de arbitraj din partida Sepsi - Universitatea Craiova, președintele „feroviarilor” a susținut că arbitrii din camera VAR sunt mai vinovați în cazul unor erori flagrante:


„Arbitrul din camera VAR beneficiază de unghiuri pe care arbitrul din teren nu le are, nu poate să le descopere. Viteza de joc, poziția jucătorilor din teren, uneori arbitrul este mascat, unghiul din care vede faza nu e bun, i-a intrat o picătură de transpirație în ochi, a întors capul și nu a văzut zona unde apare greșeala, sau s-a concentrat asupra folosirii brațelor și contactul a fost la picioare, ori invers... 

Toate aceste lucruri aduc deservicii, duc la greșeli uneori importante. Dar cel din camera VAR poate vedea faza din diferite unghiuri, de câte ori dorește. Nu-l grăbește nimeni în a lua decizia corectă. Atunci, având această liniște, din punctul meu de vedere cel din camera VAR este mai vinovat când se produce o greșeală care nu este corectată”.

Arbitru VAR la meciul Sepsi - CSU Craiova a fost Sorin Costreie.

Cât va fi suspendat Istvan Kovacs? Răspunsul lui Cristi Balaj

Cristi Balaj lasă de înțeles că Istvan Kovacs nu ar trebui suspendat, în ciuda greșelilor de la Sfântu Gheorghe: 

„E ca și cum m-ați întreba dacă un jucător al echipei naționale care ajută la o calificare, după ce are o prestație mai puțin reușită într-un meci, ar trebui să mai evolueze. Am văzut multe greșeli în campionat și arbitrii au fost delegați în continuare. Nu cunosc principiile de funcționare, este o ușă închisă la CCA. Sunt convins că ei sunt preocupați de eliminarea greșelilor, dar uneori sunt împinși în a lua unele decizii nepopulare, fiind nevoiți să delege arbitri care au greșit, din cauza unor accidentări ale altor oficiali, din cauza lipsei arbitrilor valoroși când urmează meciuri importante.

Toate aceste cauze duc la decizii pentru care sunt convins că CCA are explicații. E loterie, nu ai garanția că nu vor exista greșeli dacă delegi un arbitru valoros”.

1a fost nota primită de Istvan Kovacs în GSP, după prestația din Sepsi - CSU Craiova 1-3

Mai multe articole despre Sepsi - CSU Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.