Zoran Timic, 60 de ani, un fost lider al Delije Sever, galeria-ultras a Stelei Roșii Belgrad, povestește cum s-a plănuit „neutralizarea” lui Drazen Petrovic, faimosul baschetbalist croat al rivalei Cibona Zagreb, cum a fost prima luptă pe care a dus-o la 18 ani și cum i s-a părut intrarea în peluza Nord de pe Marakana: „Aveam senzația că am pătruns într-o închisoare cu o grămadă de criminali. Așteptam ca unul să mă ucidă”.
Delije, galeria Stelei Roșii Belgrad, a fost creată în ianuarie 1989, când cele opt facțiuni ultras ale superechipei sârbe (și la fotbal, și la baschet) s-au unit sub acest nume. Care înseamnă „Eroii". Și, pentru că ocupă peluza Nord a arenei Marakana, sunt cunoscuți drept Delije Sever. DS89. "Eroii din Nord".
Într-un serial dedicat acestei mișcări, pe canalul de YouTube al Crvena Zvezda, un fost lider Delije, Zoran Timic, temutul „Tima", a povestit în primul episod câteva momente care se puteau încheia dramatic.
Zoran Timic, ultras Steaua Roșie: „Am decis să-i rupem picioarele cu bâtele lui Drazen Petrovic"
Unul, cum au plănuit „accidentarea" marelui baschetbalist croat Drazen Petrovic. Acesta a fost, în perioada 1984-1988, liderul Cibonei Zagreb, o mare rivală a Stelei Roșii.
„Petrovic era cel mai bun jucător la Cibona, cu care ne luptam în baschet, și am vrut să-l neutralizăm. Inițial, voiam să-l speriem, să-l amenințăm, apoi să-l batem. Planurile au devenit tot mai radicale, am ajuns la punct în care am decis să-i rupem picioarele cu bâtele înaintea unui meci împotriva Zvezdei. L-am urmărit mai multe zile în Zagreb, dar era dificil, pentru că nu aveam telefoane mobile", a spus Timic, potrivit Sportal.rs.
„I-am observat rutina zilnică, știam unde se duce după antrenament, la ce cafenea se oprește, unde locuiește. Problema era că nu mergea niciodată singur, era mereu însoțit, de iubită sau de altcineva. Ne-am întors la Belgrad și am căzut de acord să-l atacăm înaintea unui meci decisiv cu Cibona în acel sezon. Dar noi am pierdut în semifinale, așa că planul a fost abandonat, nu mai era nevoie de el".
Petrovic, vicecampion olimpic în 1988 cu naționala Iugoslaviei și în 1992 cu Croația, fost la Real Madrid și în NBA, la Portland Trail Blazers și New Jersey Nets, a murit în 1993 într-un tragic accident rutier, pe o autostradă din Germania. Avea doar 28 de ani.
Zoran Timic, ultras Steaua Roșie: „Se așteptau să fugim, au căzut unii peste alții"
Ultrasul, 60 de ani în 2024, și-a amintit prima lui luptă, în 1982, la Zagreb. „După meci, poliția ne-a ținut o vreme în tribune, eram cam 150. După o oră, ne-a scos din arenă și ne-a arătat în ce direcție e gara. Am fost surprinși, credeam că ne duc la secție. Am luat-o spre gară, am trecut printr-un parc și, în acele clipe, am văzut un grup masiv de fani ai lui Dinamo apropiindu-se. Erau de cinci ori mai mulți ca noi. Cineva le transmisese unde suntem".
Nu a uitat mesajul primit atunci. „Unul dintre veterani ne-a zis: «Dacă pleacă vreunul, îl voi judeca la Belgrad. Să-i atacăm toți, pe ei, frați sârbi!». I-am atacat și i-am speriat, pentru că se așteptau să fugim, au căzut unii peste alții. A urmat o bătaie extrem de dură. Într-un final, ne-a despărțit poliția. Aveam 18 ani și a fost prima mea mare victorie printre ultrași. Mă mândream, mi-am depășit frica".
Ultrașii de la Steaua Roșie aveau baza din Zagreb în aceeași clădire cu marii dușmani
Tot legat de Zagreb, Timic a dezvăluit locul unde Delije își stabilise „cartierul general" în acest oraș. În același bloc în care era și baza dușmanilor Bad Blue Boys, ultrașii croați ai lui Dinamo.
„Am început să ne întâlnim cu sârbi din Zagreb care țineau cu Steaua Roșie. S-a creat o asemenea legătură, o camaraderie, că am transformat un apartament de pe strada Meduliceva în centrul nostru acolo, chiar în mijlocul Zagrebului. În acel apartament ne adunam și puneam la cale atacurile contra fanilor lui Dinamo și ai Cibonei, pentru a le lua bannerele. La parterul clădirii se afla o cafenea numită Kalnik, principala bază a lui Bad Blue Boys".
Zoran Timic, ultras Steaua Roșie: „Așteptam ca unul să mă lovească, să mă ucidă"
Cum a descoperit „Tima" peluza Nord de pe Marakana? „În adolescență, eram un băiat bun, elev bun. Când am ajuns acolo, totul mi s-a părut teribil. Văzând cine mă înconjoară, aveam senzație că am intrat într-o închisoare cu o grămadă de criminali, așteptam ca unul să mă lovească, să mă ucidă. Mai târziu, am realizat că nu era atât de rău", a afirmat ultrasul.
„Competiția influențează mult formarea unui grup de fani. Vrei să fii mai bun decât ei din toate punctele de vedere. Să arăți mai bine, să cânți mai bine, să fii auzit și văzut. Să fii mai puternic pe străzi", a adăugat Timic.
„Astăzi, avem un public care știe ce se petrece în tribune, ceea ce nu era valabil în trecut. Azi, când începe cântecul, toți îl cunosc, toți știu de ce se cântă. Și nu doar în peluză, ci în întreg stadionul. Înainte, se întâmpla uneori ca, atunci când începeam să cântăm, oamenii să se uite la noi ca la niște extratereștri: «De ce săriți? Stați jos și urmăriți meciul!»".
{{text}}