. Adrian Șut (24 de ani), mijlocașul roș-albaștrilor, a luat un cartonaș galben și ratează meciul viitor, cu Sepsi.
FCSB primește vizita covăsnenilor pe 11 februarie, de la ora 20:45, în etapa #25 din Superliga.
Adrian Șut a luat galben în FCSB - Farul și ratează meciul cu Sepsi
Șut a ajuns la 4 galbene în acest sezon de Superliga și va rata meciul cu Sepsi din cauza cumului de cartonașe galbene. El a fost avertizat de arbitrul Horațiu Feșnic în meciul cu Farul pentru un fault la centrul terenului, din spate.
Șut a jucat 22 de meciuri în acest sezon în Liga 1, marcând două goluri. A fost căpitan cu Farul, fiind primul la rând după Olaru și Coman, absenți din echipa de start. Primul a fost suspendat, al doilea a fost răcit și a început pe bancă.
Cum poate arăta FCSB cu Sepsi
Cu Sepsi, locul lui Șut în echipă va fi luat de Baba Alhassan, care va face pereche cu Lixandru. Echipa probabilă FCSB în meciul cu Sepsi: Târnovanu - Pantea, Dawa, Ngezana, Radunovic - Lixandru, Alhassan - Phelipe, Olaru, Coman - Băluță
FCSB a schimbat sistemul, joacă 4-2-3-1 cu Lixandru și Șut în fața apărării. Astfel, Olaru, care stă în spatele atacantului, are mai multă libertate de mișcare și a reușit să marcheze 14 goluri până acum în Liga 1, în acest sezon. FCSB e lider detașat în Superliga, cu 11 puncte în fața celor de la CFR, și datorită prestațiilor lui Șut, jucător lăudat de Gigi Becali.
Cel mai bun a fost Șut. Așa cred eu. De departe. Apoi sunt cele două «pantere» (n. r. - Dawa și Ngezana) din defensivă. Dacă fundașii îți dau siguranță... Sunt foarte buni. Au viteză și forță. Și s-au șmecherit acum, mai și pasează.
- Gigi Becali, patron FCSB, după 3-0 cu CSU Craiova
{{text}}