Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - Farul 1-1

Un fotbalist de la FCSB, acuzat în timpul meciului cu Farul: „Ești «blat» cu Hagi!” » Becali îi mai acordă o șansă

Radaslavescu i-a urat „la mulți ani” lui Gică Hagi, înainte de FCSB - Farul / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de David Marinescu   —  marți, 06 februarie 2024

Eduard Radaslavescu (19 ani) a avut o prestație modestă în derby-ul FCSB - Farul, scor 1-1. A ratat dintr-o poziție excelentă și i-a enervat pe suporteri.

Eduard Radaslavescu a fost introdus în minutul 81 al meciului de pe Arena Națională. Mijlocașul venit chiar de la Farul a ratat o șansă imensă. 

În minutul 88, Florinel Coman i-a centrat ideal. Radaslavescu nu și-a făcut bine pașii și a trimis pe lângă poartă, din 5 metri.

Eduard Radaslavescu, certat de suporteri: „Ești «blat» cu Hagi”


Enervați de șansa irosită, mai mulți suporteri aflați la Tribuna 2 l-au admonestat. „Pleacă acasă!” și „Ești «blat» cu Hagi!” ar fi strigat în direcția internaționalului de juniori, potrivit Prima Sport.

După meci, Gheorghe Mustaţă, liderul Peluzei Nord, l-a chemat pe Radaslavescu în fața galeriei: „Fii, bă, mai tupeist! Fii mai înfipt! Hai, fără frică!”.

Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, încă nu și-a pierdut încrederea în Eduard Radaslavescu: „Tot mai cred în el. Cred, pentru că e copil, încă. N-a jucat, stai să joace. Cred în el. Am vrut să-l dau împrumut, să se ducă să joace, nu vrea să plece”.

Radaslavescu nu vrea să plece de la FCSB


Eduard Radaslavescu a ajuns la FCSB în august 2022, de la Farul. Fotbalistul în vârstă de 19 ani a fost cumpărat de Becali cu 850.000 de euro, după ce bifase 26 de meciuri la trupa patronată și antrenată de Gică Hagi. La roș-albaștri, în schimb, mai degrabă a dezamăgit: 34 de apariții, doar două goluri.

Dacă ar fi fost după Gigi Becali, Eduard Radaslavescu era demult plecat de la FCSB. Însă mijlocașul în vârstă de 19 de ani se prevalează de contractul scadent în 2027 și ține morțiș să rămână.

Ultima oară s-a pus problema unui împrumut până în vară, la Hermannstadt. Însă, din informațiile Gazetei Sporturilor, și sibienii au eșuat în tentativa de a-l „disloca” din efectivul liderului Superliga. „Voi munci ca să-mi câștig locul în echipă” este deviza lui Radaslavescu.

VIDEO. Gigi Becali, impresionat de jocul echipei sale în meciul cu Farul: „Jucăm cu o viteză năucitoare” + Pe cine a lăudat și cine l-a nemulțumit

Citește și alte știri din Superligă: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.