Procesul lui Dani Alves e în plină desfășurare. Marți, au fost audiați 19 martori, printre care mai mulți agenți ai Mossos d'Esquadra, prieteni de-ai fostului fotbalist care se aflau cu el în seara de 30 decembrie 2022 și soția brazilianului, Joana Sanz. Alves este judecat pentru viol și riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare!
Joana a ales să își șteargă toate conturile pe rețelele sociale cu puțin timp înainte de a depune mărturie. 270 de jurnaliști acreditați la procesul lui Alves. Vor fi audiați 28 de martori în total.
Modelul de 31 de ani a povestit judecătorilor detalii despre noaptea în care soțul ei e acuzat că a violat o tânără într-un club din Barcelona.
„L-am întrebat pe WhatsApp dacă vine la cină și mi-a spus că nu. Mai târziu, nu-mi amintesc”.
Joana a negat că era supărată pe Alves pentru că și-ar fi dorit să îl însoțească în oraș, dar acesta i-ar fi replicat că este o seară între băieți.
Sanz a dat asigurări că, atunci când brazilianul a ajuns acasă, era atât de beat încât nu au putut avea o conversație: „A venit acasă foarte beat, mirosea a alcool. S-a lovit de un dulap și s-a prăbușit pe pat. În starea în care a ajuns, m-am gândit că ar fi mai bine să lăsăm discuțiile pe a doua zi”.
Cu toate acestea, Alves nu a discutat nici a doua zi cu soția sa despre ce s-a întâmplat în club: „Mi-a spus doar că a fost cu prietenii”.
Joana a avut o tentativă de sinucidere
Fotomodelul din Tenerife a mărturisit în urmă cu câteva luni, pe profilul de Instagram, într-o discuție cu fanii, că a fost la un pas să-și ia viața din cauza dramelor trăite (moartea mamei ei și arestarea lui Alves, acuzat de viol).
„Soțul meu m-a dezamăgit în cel mai greu moment din viața mea, am mai spus-o, am avut o tentativă de sinucidere pentru că nu mai puteam suporta”.
Alte mărturii din procesul lui Dani Alves
Primul martor în cea de-a doua zi a procesului a fost managerul clubului de noapte: „Eram la ușă, m-am întors pentru că cei de la securitate vorbeau cu niște fete. Una dintre ele plângea și mi-au spus că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale. A fost foarte greu să o facem să ne spună ce se întâmplase. Am invitat-o într-o cameră care nu era deschisă pentru a fi într-o zonă mai liniștită, fără muzică.
Era foarte supărată. A vrut să meargă acasă. Am încercat să o convingem să se ducă în camera alăturată și ne-a spus că a fost agresată sexual, iar când Alves a trecut pe lângă ea a spus că el a fost. A spus că nu au vrut să o creadă. Ea a explicat că a intrat de bună voie și apoi a vrut să plece. Era destul de supărată”.
Unul dintre agenții de pază ai clubului a spus în fața judecătorului: „Am tratat rana pe care o avea la genunchi. Era ca o arsură, nu era adâncă. Nu am vorbit cu ea, doar am ascultat. Regreta că a venit acolo și voia să plece. Era foarte nervoasă și plângea foarte mult”.
Unul dintre prietenii lui Alves și-a schimbat declarația
Bruno, unul dintre bărbații care l-au însoțit în acea noapte pe Alves, a povestit că, înainte de a merge în club au mâncat și au băut whisky”. A mai menționat că fotbalistul a băut cel mai mult. Martorul a mai spus că: „„Alves și reclamanta au dansat împreună în zona rezervată. Din zona VIP se putea vedea că era o baie, se vedea bine. Eu nu am intrat acolo.
Alves a fost cel care a intrat primul în baie, iar apoi reclamanta. Deși la declarația făcută în fața polițiștilor, Bruno spusese că Alves a mers la baie pentru că îl durea burta, acum a subliniat că nu știa motivul: „Când a ieșit din baie, Dani a venit lângă mine și a continuat să danseze. Eram eu și verișoara reclamantei și făceam schimb de mesaje pe rețelele de socializare. Când a ieșit reclamanta, a venit și a vorbit cu mine și cu verișoara ei, apoi amândouă și-au luat rămas bun de la mine”.
Prietenul lui Alves mai spune că: „Nu am văzut-o pe fată plângând pe coridor, era foarte întuneric. Dani și cu mine am plecat împreună cu mașina. Eu eram la volan”.
Parchetul a ținut să reamintească faptul că în declarația inițială a lui Bruno, acesta a subliniat că Alves a mers la baie în zona rezervată pentru că avea probleme la stomac, iar în declarația de marți, prietenul jucătorului a spus că nu știe de ce s-a dus: „Alves nu mi-a spus de ce s-a dus la baie, pur și simplu s-a dus”.
Ce au spus polițiștii care au răspuns apelului: „Nu voia bani, voia dreptate. Am sfătuit-o să depună o plângere”
Cel care a ajuns primul la fața locului a declarat: „Am activat protocoalele și mi-am chemat superiorii. Reclamanta era în stare de șoc, copleșită de ce se întâmplase. Ea a explicat că Alves a penetrat-o. Când și-a amintit evenimentele, a început să plângă. Ea credea că era vinovată pentru tot. A trebuit să o calmăm, ea era victima, să îi spunem că nu era vinovată de nimic. Nu voia bani, voia dreptate. Am sfătuit-o să depună o plângere”.
Un agent de poliție care a preluat plângerea reclamantei a spus: „S-a prăbușit în timpul declarației. Ea venea de la spital”. Acesta dă asigurări că imaginile de pe camerele de supraveghere confirmă declarația victimei. „Principala ei teamă era că nu o vor crede, deoarece acuzatul este o persoană cunoscută”.
Procesul lui Dani Alves continuă miercuri, cu alte mărturii.
{{text}}