International   •   Campionate   •   UEFA

Franța lui Emmanuel Macron a convins statele din UE să semneze o declarație comună contra Super Ligii! O singură țară a refuzat, ce alege România?

Emanuel Macron și Kylian Mbappe/ foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 08 februarie 2024

Președintele francez Emmanuel Macron (46 de ani) conduce coaliția europeană contra Super Ligii Europei, competiția concurentă Ligii Campionilor, înființată de Real Madrid și Barcelona, și anunță azi decizia celor 26 de țări din Uniunea Europeană pentru „a proteja și consolida un sport unit și bazat pe valori”. Doar Spania refuză să parafeze documentul.

Statele Uniunii Europene fac front comun împotriva European Super League! 

Cele 26 de țări membre ale UE au căzut de acord să susțină inițiativa guvernului francez, reprezentat de președinte Emmanuel Macron și de ministrul Educației Naționale, Tineretului, Sportului, Jocurilor Olimpice și Paralimpice, Amélie Oudea-Castera. 

Astăzi, pe scena „Maison de la Mutualite" din Paris, unde se desfășoară al 48-lea Congres UEFA, va fi făcută publică declarația semnată de toate membrele UE, inclusiv România. 


Singura excepție este Spania, care nu se putea pronunța contra Super Ligii înființate de Real Madrid și de Barcelona și care se raliază astfel verdictului dat, în decembrie trecut, de Curtea Europeană de Justiție.

Ce vrea Franța din cererea anti-Super Liga Europei: „Protejarea și consolidarea unui sport bazat pe solidaritate și valori"

RMC Sport a intrat în posesia actului,  al cărui mesajul este clar:

Vrem unitate și solidaritate în lumea sportului european. Franța își arată sprijinul pentru principalele caracteristici ale unui model european de sport", în special pentru „structura piramidală, sistemul deschis de promovare și retrogradare, abordarea de la bază și solidaritatea, rolul sportului în identitatea națională, construcția comunitară, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcțiile sale sociale, educaționale, culturale și de sănătate


Trimitere la rezoluția privind caracteristicile unui model european de sport

Declarația de o pagină se vrea a reaminti „importanța protejării și consolidării unui sport bazat pe solidaritate și valori" și face trimitere la rezoluția „privind principalele caracteristici ale unui model european de sport", care a fost adoptată, în unanimitate, de miniștrii sportului din UE la 30 noiembrie 2021. 

În acest sens, statele semnatare doresc să promoveze „valorile în sport și în organizațiile sportive, guvernate în conformitate cu principiile democrației, transparenței, integrității, solidarității, egalității de gen, deschiderii, responsabilității, accesibilității, responsabilității sociale și respectării drepturilor fundamentale și a drepturilor omului".

Cei 26 de semnatari ai declarației invită organismele de conducere ale sportului să păstreze aceste caracteristici și valori esențiale și să garanteze echilibrul între dimensiunea economică a sportului și funcțiile sale educative și sociale, precum și relația și solidaritatea dintre sportul de masă și cel profesionist

RMC Sport, agenție franceză

Citește și alte știri de fotbal european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.