(36 de ani), fostul atacant danez, face noi dezvăluiri despre viața sa tumultoasă, plină de excese și derapaje. „Regret că am renunțat atât de rapid la fotbal, dar acum e prea târziu. Am lăsat lupul negru din mine să decidă în locul celui alb. Fotbalul este unicul lucru ce mi-a plăcut în viață și care mi-a oferit libertate”.
La aproape trei ani de când și-a anunțat retragerea din fotbal, Niklas Bentdner spune că îi pare rău că și-a agățat ghetele în cui la doar 33 de ani. Fostul atacant danez s-a gândit la revenirea pe gazon, pentru că fotbalul era singura cale de a uita de probleme:
„Din cauza reputației mele n-am putut ajunge la alte cluburi unde îmi doream să merg. Unii antrenori îmi spuneau «Chiar te vrem, dar nu te vom accepta»". Trecutul atârna greu. Orice aș fi zis, era ceva negru pe alb care nu vorbea în favoarea mea. Așa că am decis să îl părăsesc".
Bendtner: „M-am gândit dacă ar trebui să mă întorc"
Poreclit „Lordul", Bendtner admite că s-a autodistrus: „Nici măcar n-am avut timp să mă gândesc dacă renunțarea la fotbal a fost lucrul cel mai bun de făcut. Uneori, chiar și astăzi, adică în ultimii trei sau patru ani, m-am gândit aproape în fiecare zi dacă ar trebui să încerc să mă întorc.
Dar, dintr-un motiv oarecare, nu am reușit să revin la linia de start. Este o problemă fizică. Am lăsat lupul negru din mine să decidă în locul celui alb. Corpul meu este deja o epavă".
Bendtner: „Pentru mine, fotbalul înseamnă dragoste"
Legătura cu fotbalul este prea puternică pentru Nicklas Bendtner: „E singurul lucru pe care mi-a plăcut cu adevărat să îl fac și e singurul lucru care mi-a oferit libertate. Am simțit că este un loc în care îmi aparțin. De îndată ce intram pe teren, toate celelalte probleme dispăreau. Nu am încercat, în mod deliberat, să rănesc sau să dezamăgesc pe cineva.
Deși sunt de bună credință, am o personalitate un pic cam dificilă și, prin urmare, e posibil să fi pus unele persoane în situații mai dificile decât ar fi trebuit. Acum pot să sta aici, fiind mai în vârstă, și să mă gândesc... De ce? De ce, ce s-a întâmplat? Este foarte posibil să regret".
47 de goluri a reușit Bendtner la Arsenal în 171 de meciuri. A ajuns în Londra în 2005Bendtner a stat un deceniu la Arsenal
Bendtner a avut parte în viață de multe episoade de excentricități și scandaluri, de la afișarea unui semn de pariuri sportive pe chiloți în timpul unui meci, la certurile cu tatăl său și chiar la închisoare, pentru că a agresat un taximetrist în Copenhaga.
Fotbalistul crescut și lansat de Arsenal, unde a evoluat un deceniu (171 de meciuri și 45 de goluri), a trecut și pe la Juventus, Wolfsburg și Nottingham Forest, cariera lui îndreptându-se către asfințit odată cu mutarea la Rosenborg și apoi cu pasul spre FC Copenhaga, în orașul său natal.
9trofee a cucerit în carieră cu Arsenal, Juventus, Wolfsburg și Rosenborg. A avut 81 de selecții și 30 de goluri în naționala Danermarcei
{{text}}