Etapa a 25-a a Ligii I de fotbal prilejuiește și confruntarea dintre echipele aflate pe locurile de baraj, Politehnica Iași și FC Voluntari.
Înaintea disputei care va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00, în Copou, antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu (56 ani), l-a complimentat pe Nicolae Dică, cel care a preluat conducerea tehnică a ilfovenilor înainte de etapa trecută.
„E un antrenor tânăr, ambițios, care, pe unde a fost ca jucător, a jucat la un nivel foarte înalt. E clar că ideile lui despre fotbal sunt moderne. Va trebui să ne așteptăm la o replică cât mai sănătoasă” a spus Grozavu.
Antrenorul a adăugat că schimbarea de antrenor la Voluntari îi dă bătăi de cap: „Fiind un antrenor nou, vine cu alte idei, altă strategie, automat – jucătorii sunt mai conectați, fiecare vrea să demonstreze că poate să joace. Nu va fi ușor să-i analizăm, am avut un singur joc la dispoziție pentru asta”.
Totuși, tehnicianul ieșean crede că echipa sa se poate impune: „Va fi o partidă dificilă, cu un vecin de clasament, meci cu încărcătură. Suntem pregătiți să-l abordăm cu încredere, chiar dacă venim după un rezultat mai puțin plăcut pentru noi. E foarte importantă o reacție după eșecul de la Botoșani. Mai sunt puține etape până la finalul sezonului regular, orice punct acumulat e foarte important”.
Îngrijorări legate de Silviu Lung jr. O surpriză la start pentru Poli Iași?
La meciul de sâmbătă, Grozavu nu va conta pe două piese de bază, portarul Lung și „decarul” Alin Roman. Deși conducătorii clubului au spus că cei doi vor mai lipsi maximum două runde, șeful băncii tehnice ieșene s-a arătat îngrijorat.
„Lung și Roman nu sunt apți. Cei care îi înlocuiesc trebuie să-i înlocuiască cu brio. Lipsa unora e șansa altora. Noi sperăm să-i recuperăm pe cei doi până la play-out” a spus Leo Grozavu. Acesta a mai precizat că și Buș ar putea absenta sâmbătă, după ce atacantul a lipsit la ultimele două antrenamente.
Tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că ar putea apela sâmbătă la atacantul suedez Kevin Kabran, deși acesta abia a venit la Poli. „Încercăm să-l integrăm cât mai rapid. E pregătit, dar nu a mai jucat de ceva timp. La antrenamente mi-a arătat că poate să intre pe teren, chiar și de la început” a încheiat Grozavu.
Meci foarte dificil. Suntem pregătiți pentru luptă cu o echipă cu un antrenor nou, care vrea să schimbe ceva. Am lucrat foarte bine săptămână aceasta, suntem pregătiți pentru un rezultat bun. Moralul e bun, după o perioadă dificilă, de la finalul meciului cu Botoșani. Cum am făcut după Sepsi, când am pierdut, iar apoi am bătut U Cluj, așa vrem să facem și acum. Pentru mine e foarte bine în România, am jucat patru ani aici. Vreau să-mi aduc experiența, să rămânem în Liga I.
- Rachid Bouhenna
{{text}}